„Am încercat toate posibilităţile, am mers pe cale statutară, am trimis solicitări, n-am primit răspuns. Tot timpul vin lideri, spun în spaţiul public că eu n-aş fi membru, dar nu prezintă niciun document. În acest moment nu există altă soluţie pentru a închide acest subiect odată pentru totdeauna, decât să merg în instanţă. Am pregătit toate documentele, am vorbit cu avocaţii şi vom obţine o decizie în instanţă, astfel încât să înţeleagă şi Liviu Dragnea, şi toată lumea că nu te poţi juca cu declaraţiile publice”, a declarat Cătălin Ivan în faţa sediului PSD.


Europarlamentarul a venit dimineaţă la sediul PSD pentru a depune mai multe documente care atestă, potrivit acestuia, că încă mai este membru al partidului.


Ivan consideră că prin declaraţiile făcute de liderii PSD i-a fost afectată imaginea şi activitatea în Parlamentul European.

„Eu cred că e un ultim gest pe care pot să-l fac pentru ca această minciună, deja care se rostogoleşte (…), să fie închisă odată pentru totdeauna. Deocamdată, mă îndrept împotriva lui Liviu Dragnea, dar, sigur, las o listă deschisă pentru toţi cei care vor mai face astfel de declaraţii”, a conchis Ivan.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Am încercat toate posibilităţile, am mers pe cale statutară, am trimis solicitări, n-am primit răspuns. Tot timpul vin lideri, spun în spaţiul public că eu n-aş fi membru, dar nu prezintă niciun document. În acest moment nu există altă soluţie pentru a închide acest subiect odată pentru totdeauna, decât...

Preluat de la EVZ