Nicoleta Voica a lansat la finele săptămânii trecute ”Sufletar”, o ladă de zestre modern, pictată și semnată de ea. ”Sufletar” este un produs unicat, piesă de mobilier „de suflet”, cu care te mândrești datorită amprentei Nicoleta Voica, dar și practică și ușor integrabilă în diverse tipuri de ambiente. Obiectul de mobilier este realizat în colaborare cu o companie românească cu peste 12 ani de experiență în producția de mobilier și design interior. În plus, părțile detașabile cu picturile unicat ale Nicoletei Voica, ce poarta și semnătura ei în original, se pot  expune ușor și pe perete, sub forma unor tablouri.




„M-am gândit că și tu, la fel ca mine, ai multe lucruri de suflet și nu ai un spațiu special în care să le depozitezi. Toate obiectele dragi nouă sunt atât de valoroase, încât reprezintă comoara și moștenirea noastră. Așa s-a născut de fapt ideea unui loc în care să le adun și cum puteam să-l denumesc altfel mai bine decât “SUFLETAR”. Păstrez  în sufletar poze cu familia mea, poze de la începutul carierei mele, costume populare și multe alte obiecte dragi mie și mă bucur să le am tot timpul la îndemână.! Îți voi picta propriul tău Sufletar, cu mare drag, și voi pune în fiecare culoare o parte din sufletul meu”, explică trasmite artista.  



Loading…

rootstireaActualitate/EsentialMonden
Nicoleta Voica a lansat la finele săptămânii trecute ”Sufletar”, o ladă de zestre modern, pictată și semnată de ea. ”Sufletar” este un produs unicat, piesă de mobilier „de suflet”, cu care te mândrești datorită amprentei Nicoleta Voica, dar și practică și ușor integrabilă în diverse tipuri de ambiente. Obiectul...

Preluat de la EVZ