Cercetătorilor nu le-a venit să creadă când au văzut că animalul și-a vânat victima  când aceasta se afla pe o creangă. Cu o aripă ruptă, pasărea s-a prăbuşit, iar apoi crabul i-a rupt şi cealaltă aripă, lăsând victima fără apărare, scrie Mediafax. 


„În acel moment, când ambele aripi îi erau rupte şi era pe pământ, nu putea fugi nicăieri”, a precizat cercetătorul Mark Laidre de la Dartmouth College din New Hampshire.

Ajutat de cleștii imenși,  prădătorul a fixat pasărea, iar apoi, alţi cinci crabi au venit la festin, într-o scenă pe care Laidre a considerat-o macabră.



Crabii de cocotier, ca acesta, sunt cele mai mari nevertebrate terestre, cântărind până la patru kilograme şi având dimensiuni chiar şi de un metru. Un studiu de anul trecut a scos la iveală că cleştii crabului au o forţă de ciupire de 3.500 de newtoni, aproximativ cât o muşcătură de leu, sau de 100 de ori mai mare ca masa corpurilor lor. „Crabul din video pare să aibă aproximativ două kilograme, astfel ar putea fi capabil să rupă oasele păsării”, a adăugat cercetătorul.

Acest caz este şocant şi din cauza faptului că dieta crabilor este alcătuită în principal din fructe cu miezul moale, precum nucile de cocos. 


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Cercetătorilor nu le-a venit să creadă când au văzut că animalul și-a vânat victima  când aceasta se afla pe o creangă. Cu o aripă ruptă, pasărea s-a prăbuşit, iar apoi crabul i-a rupt şi cealaltă aripă, lăsând victima fără apărare, scrie Mediafax.  „În acel moment, când ambele aripi îi erau...

Preluat de la EVZ