Cel puţin 34 de civili, între care 15 copii, au fost ucişi duminică în Siria în atacuri ale aviaţiei ruse asupra unui sat controlat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în estul ţării, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP. 




Raidurile aeriene, efectuate în zori, au vizat satul Al-Chafah, pe malul de est al fluviului Eufrat, în provincia Deir Ezzor, unde aviaţia rusă susţine o ofensivă a regimului de la Damasc pentru a prelua controlul în teritorii aflate încă sub controlul jihadiştilor, menționează Agerpres.. 

‘Combatanţii SI se retrag în general din calea luptelor’ traversând fluviul în direcţia malului de est, unde se află satul Al-Chafah, a afirmat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane. 

După o ascensiune în 2014 şi cucerirea unor vaste teritorii în Siria şi Irak, SI s-a retras în ultimele sale redute de la graniţa din aceste două ţări. 

Declanşat în 2011 după represiunea demonstraţiilor paşnice împotriva regimului de la Damasc, conflictul din Siria a devenit mai complex pe parcursul anilor, cu implicarea unor ţări străine şi a grupurilor jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.



Loading…

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Cel puţin 34 de civili, între care 15 copii, au fost ucişi duminică în Siria în atacuri ale aviaţiei ruse asupra unui sat controlat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în estul ţării, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.  Raidurile aeriene, efectuate în zori, au vizat...

Preluat de la EVZ