Localităţi din judeţele Neamţ, Suceava, Tulcea şi Constanţa, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente, se vor afla sub atenţionare Cod galben de ceaţă şi burniţă, până sâmbătă după-amiaza, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informează Agerpres. 




Până la ora 16:00, în judeţul Neamţ (localităţile: Piatra-Neamţ, Roznov, Bârgăuani, Bodeşti, Borleşti, Crăcăoani, Dobreni, Dochia, Dragomireşti, Dumbrava Roşie, Gârcina, Girov, Grumăzeşti, Mărgineni, Negreşti, Petricani, Piatra Şoimului, Podoleni, Războieni, Români, Săvineşti, Ştefan cel Mare, Ţibucani, Tupilaţi, Văleni, Zăneşti) şi în Suceava (localităţile: Suceava, Fălticeni, Liteni, Milişauţi, Rădăuţi, Salcea, Siret, Adâncata, Bălcăuşi, Boroaia, Bosanci, Buneşti, Calafindeşti, Dărmăneşti, Dorneşti, Dumbrăveni, Fântâna Mare, Fântânele, Forăşti, Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Grămeşti, Grăniceşti, Hârtop, Horodniceni, Iaslovăţ, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Muşeniţa, Pătrăuţi, Preuteşti, Rădăşeni, Satu Mare, Şcheia, Şerbăuţi, Stroieşti, Todireşti, Udeşti, Vadu Moldovei, Vereşti, Vultureşti, Zamostea, Zvoriştea) se va semnala ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 metri şi izolat sub 50 metri, dar şi burniţă. Fenomenul se va manifesta inclusiv pe drumurile naţionale şi europene. 

De asemenea, până la ora 15:30, ceaţa va persista în judeţul Constanţa (localităţile: Medgidia, Băneasa, Cernavodă, Hârşova, Murfatlar, Adamclisi, Aliman, Castelu, Ciobanu, Ciocârlia, Cobadin, Cogealac, Crucea, Cuza Voda, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Fântânele, Gârliciu, Ghindăreşti, Grădina, Horia, Independenţa, Ion Corvin, Lipniţa, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Nicolae Bălcescu, Oltina, Ostrov, Pantelimon, Peştera, Poarta Albă, Rasova, Saligny, Saraiu, Seimeni, Siliştea, Târguşor, Topalu, Tortoman, Vulturu) şi în judeţul Tulcea (localităţile: Babadag, Baia, Beidaud, Casimcea, Ciucurova, Dăeni, Dorobanţu, Ostrov, Peceneaga, Slava Cercheză, Stejaru, Topolog. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.



Loading…

rootstireaActualitate/EsentialVremea
Localităţi din judeţele Neamţ, Suceava, Tulcea şi Constanţa, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente, se vor afla sub atenţionare Cod galben de ceaţă şi burniţă, până sâmbătă după-amiaza, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informează Agerpres.  Până la ora 16:00, în judeţul Neamţ (localităţile: Piatra-Neamţ, Roznov, Bârgăuani, Bodeşti, Borleşti, Crăcăoani, Dobreni,...

Preluat de la EVZ