Invitată la Gala Femeilor de Succes, Stela Popescu a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul pentru activitatea impresionantă pe care a avut-o de-a lungul zecilor de ani de carieră ca actriță.


 Unul dintre prezentatorii evenimentului a precizat că Stelei i s-a făcut rău şi a scăpat premiul din mână.

Mai mult ea s-a întrebat ce caută acolo și se certa cu prezentatorii.Totul s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte să moară, iar cei prezenţi cred este posibil ca atunci să fi suferit un accident vascular, susține Flux24.. 



„Nu era coerentă când a susţinut interviul. Probabil s-a produs un spasm care i-a afectat activitatea cerebrală . O astfel de persoană trebuie dusă să fie scanată cu un tomograf la nivelul capului. Un obstacol opreşte aerul să ajungă în creier‚ dar nu toţi pacienţii care suferă acest fenomen ajung în această situaţie.” a declarat medicul Peneş în emisiunea „Răi da Buni”.

„ Ar fi putut fi salvată dacă s-ar fi luat măsuri atunci. Dacă ar fi mers la doctor. Nu mai judeci coerent, nici discursul ei nu mai era unul coerent. Era un semn. Cel mai probabil inima nu a mai putut pompa sângele, a făcut un fel de stop cardiac, dar ea putea fi salvată.” a completat medicul în cadrul aceleaşi emisiuni.

Aceste imagini au fost filmate în urmă cu doar două seri, când Stela Popescu a fost invitată la una dintre multele Gale la care a fost premiată de-a lungul vieții sale. Acolo au apărut primele semne că nu se simte prea bine.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Invitată la Gala Femeilor de Succes, Stela Popescu a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul pentru activitatea impresionantă pe care a avut-o de-a lungul zecilor de ani de carieră ca actriță.  Unul dintre prezentatorii evenimentului a precizat că Stelei i s-a făcut rău şi a scăpat premiul din mână.Mai mult ea...

Preluat de la EVZ