„Probabil a vrut să spună că va uza de dreptul său de președinte de a retrimite spre reexaminare această prevedere. Părerea mea este că uzează de această prevedere, această prerogativă pe care o are într-un mod inutil”, a spus vineri Eugen Nicolicea, la Parlament, citat de stiripesurse.ro.


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că abrogarea prevederii potrivit căreia putea refuza o singură dată numirea magistraţilor este o încercare nepotrivită, precizând că aceasta nu va rămâne aşa.

„O să fie tot felul de chestiuni votate, în tot felul de comisii. Până la urmă, lucrurile trebuie clarificate şi trebuie lămurite şi o să mă implic constituţional corect în acest parcurs”, a afirmat Iohannis, la Bruxelles, unde participă la Summitul Parteneriatului Estic, citat de Agerpres.



Anterior, președintele României a comentat şi decizia de abrogare a prevederii potrivit căreia putea refuza o singură dată numirea magistraţilor. „Este o încercare nepotrivită şi nu va rămâne aşa. (…) Am de gând să fac tot ce poate să facă preşedintele într-un parcurs legislativ prevăzut în Constituţie”, a spus şeful statului.

Comisia specială parlamentară privind legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, a decis vineri că şeful statului nu poate refuza numirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea CSM – Secţia pentru judecători -, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. 1” – sunt modificările făcute de comisie la Statutul judecătorilor şi procurorilor.

În prezent, legislaţia în vigoare spune că preşedintele nu poate refuza numirea în aceste funcţii decât motivat, aducând la cunoştinţa CSM motivele refuzului. 

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Probabil a vrut să spună că va uza de dreptul său de președinte de a retrimite spre reexaminare această prevedere. Părerea mea este că uzează de această prevedere, această prerogativă pe care o are într-un mod inutil”, a spus vineri Eugen Nicolicea, la Parlament, citat de stiripesurse.ro. Preşedintele Klaus Iohannis...

Preluat de la EVZ