Ședința de ieri dimineață a plenului reunit al Parlamentului, în care a fost respinsă moțiunea, a început cu un boicot al coaliției, care la citirea documentului a părăsit sala. Ulterior, PSD, ALDE și UDMR s-au abținut de la vot. Șefii celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, nu s-au deranjat să prezideze ședința. În schimb, la puțin timp după ce premierul și-a început discursul, cei doi au intrat în sală şi s-au aşezat școlărește în prima bancă. Reapariția liderilor PSD și ALDE i-a îndemnat și pe alți parlamentari ai coaliției să revină la dezbateri.


„Asta este, atâta pot!”

Tudose și-a început discursul cu o tiradă de ironii la adresa liberalilor. Încă de la primele cuvinte, el a faultat opoziția, „felicitând” PNL că a lăsat o colegă de la USR să citească moțiunea în plen, pe senatoarea Nicoleta Dinu. „Apreciez gestul colegilor de la Partidul Liberal de a lăsa o colegă mai nouă să citească, neasumându-şi practic conţinutul. O moțiune de cenzură reprezintă un drept constituțional și un exercițiu cât se poate de democratic. Din păcate, dvs. ați transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populiști, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu rupt total de realitate”, a spus premierul de la tribuna plenului.



Când din direcția PNL s-au auzit huiduieli, la enumerarea realizărilor Guvernului, Niculae Bădălău, numărul doi în PSD, care a condus ședința, nici nu a apucat să le atragă atenția liberalilor că Tudose a punctat: „Lăsați-i domnule președinte, pentru că există un mod de manifestare pentru fiecare. Asta este, atâ- ta pot!”.

Bilanțul

La capitolul Educație, premierul n-a ratat ocazia să le recomande liberalilor manualul de clasa a V-a. „Acesta e primul an din mulți ultimi ani când manualele școlare au fost la timp, la începutul școlii. Nu au mai învățat după fițuici, ca pe vremea dumneavoastră. Ăla de clasa a cincea pentru dumneavoastră, vi-l dăm personal. Dacă acolo sunteți, e în regulă”, le-a spus Tudose acestora.

El a prezentat și bilanțul în domeniul Sănătății, subliniind „dacă acesta este haos, atunci să provocăm noi haos. Liniște era când dumneavoastră ați închis spitalele”.

La încheierea discursului, Tudose a primit aplauze de la puținii social-democrați rămași în sală, inclusiv Liviu Dragnea. Liderul PSD a dat apoi mâna cu premierul, înainte să plece spre reuniunea organizației de pensionari a partidului, cărora le-a vorbit despre statul paralel și președintele Klaus Iohannis, pe un ton atât de ridicat, încât se auzea și din afara sălii grupului deputaților PSD.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Ședința de ieri dimineață a plenului reunit al Parlamentului, în care a fost respinsă moțiunea, a început cu un boicot al coaliției, care la citirea documentului a părăsit sala. Ulterior, PSD, ALDE și UDMR s-au abținut de la vot. Șefii celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu,...

Preluat de la EVZ