„Evenimentul zilei” vă prezintă dezvăluirile lui Stelian Tănase.


Dragnea pică oricum

„Indiferent de modul în care PSD va acţiona în ceea ce priveşte modificarea legilor Justiţiei, Liviu Dragnea nu poate scăpa cu faţa curată. În prezent, el încearcă să mute ca la şah, ştiind că are cu ce negocia – în primul rând, mă refer la poziţia de al treilea om în stat, de şef al Camerei Deputaţilor. Faptul că s-a încăpăţânat să rămână în această poziţie, având în vedere ampele şi gravele sale probleme în instanţă, stârneşte valuri de nemulţumiri la Bruxelles, şi în alte cancelarii europene. PSD e o instituţie privată, acolo-i altă situaţie, atât timp cât îl mai suportă baronetul partidului.

Cum îşi negociază Dragnea ieşirea


Potrivit informaţiilor mele, Dragnea este pe făraşul baronilor, deşi încearcă cu disperare să-şi negocieze o ieşire. Baronii şi liderii importanţi din PSD se întâlnesc prin cafenele şi prin diverse organizaţii şi caută soluţii pentru debarcarea lui Dragnea. Premierul Tudose şi Gabriela Firea sunt principalele nume invocate pentru înlocuirea lui Dragnea. Desigur, Tudose nu are profil de prezidenţiabil, în timp ce Firea – care nu are habar de Bucureşti, dar nici că-i pasă! – lucrează cu prisosinţă la acest aspect. Ţăţismul o ajută. Pe de altă parte, ea a lucrat o viaţă în presă şi ştie ce să facă la capitolul imagine.

Cum l-a mazilit Dragnea pe Ţuţuianu

La rândul lor, Niculae Bădălău şi Adrian Ţuţuianu (împreună cu mulţi alţii) s-au alăturat definitiv contestatarilor lui Dragnea, care le trimite spioni pe cap şi le supraveghează toate mişcările. Ştiţi de ce a fost mazilit Adrian Ţuţuianu de la Ministerul Apărării Naţionale? Mi-a povestit un lider PSD care cunoaşte toate dedesubturile: Dragnea aflase că Ţuţuianu mărturisise, într-un grup restrâns, că ar fi fost interesat de preşedinţia PSD, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

Turnat şi debarcat!

Drept urmare, Ţuţuianu a fost turnat la Dragnea, care l-a convocat de urgenţă pe premierul Mihai Tudose şi a făcut presiuni ca rivalul său să fie măturat din Guvern. Şi Tudose s-a conformat, aşa cum bine ştim! Însă, datorită gravelor sale erori, Dragnea a reuşit, de-a lungul ultimelor luni, să îşi pună în cap întregul partid. Mişcările de trupe se vor intensifica în perioada imediat următoare, deşi Tudose, Firea şi ceilalţi contestatari speră că Dragnea o să cadă datorită dosarului Tel Drum şi a presiunilor de la Bruxelles, ceea ce le-ar permite să evite acuzaţiile de trădare ale locotenenţilor lui Dragnea”, ne-a explicat Stelian Tănase.  

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Evenimentul zilei” vă prezintă dezvăluirile lui Stelian Tănase. Dragnea pică oricum „Indiferent de modul în care PSD va acţiona în ceea ce priveşte modificarea legilor Justiţiei, Liviu Dragnea nu poate scăpa cu faţa curată. În prezent, el încearcă să mute ca la şah, ştiind că are cu ce negocia –...

Preluat de la EVZ