Gușă a precizat, la Realitatea Tv, că a perceput două mari înfrângeri pentru Liviu Dragnea.


“Ca să caracterizăm, într-un mod clasic, acţiunile lui Dragnea din ultima vreme, rulează filmul “Dragnea, pac la război”. Glumind, într-un fel amar, el şi-a asumat un război în condiţiile în care armele sale sunt slabe, starea sa e proastă din punct de vedere al justiţiei, şi e asistat foarte prost. 

Am avut o revelaţie, nemărturisită până acum: Dragnea a părut inteligent doar atât timp cât a fost asistat de acei oameni din acel “stat paralel” aşa cum îl denumeşte el şi a celor care l-au asigurat, în ciuda lipsei de pregătire politică, şcolară chiar, că ar putea să câştige. Atunci a părut Dragnea inteligent şi sofisticat. Atunci când a fost încolţit şi a făcut greşeli majore în faţa colegilor de partid şi în faţa românilor, a apărut în fundul gol: “Regele e gol”, a spus Cozmin Gușă, în emisiunea Newsroom. 



Consultantul politic a explicat în detaliu care sunt cele două mari înfrângeri ale lui Dragnea, pe care șeful PSD le-a suferit joi: 

“Cele două înfrângeri simbolice suferite joi îl arată ca pe un jucător politic slab, deloc sofisticat, disperat chiar.

Concret: faptul că premierul Tudose a spus că nu înţelege conceptul de stat paralel, pentru că nu a fost definit în şedinţa PSD, e o înfrângere simbolică majoră pentru Dragnea, care a făcut declaraţii legate de statul paralel la Herculane fără să discute cu alţii, fără o dezbatere la nivelul partidului. Atunci când ai o declaraţie de război, prezinţi combatanţilor cine este adversarul. Astăzi, practic, Tudose l-a dezgolit pe Dragnea, ceea ce înseamnă că nu a fost prezentat conceptul de stat paralel, ci a fost, aşa, o mişcare a preşedintelui PSD care nu a putut scoate o rezoluţie în sprijinul său la Herculane şi a venit cu această găselniţă. Aceasta este prima înfrângere simbolică”, a spus consultantul politic. 

“A doua înfrângere simbolică este cea legată de aşteptările lui Dragnea şi Tăriceanu. Evident că decizia CCR este una corectă, cum să nu anchetezi hotărâri de guvern care pot să afecteze bugetul de stat, adică ce se întâmplă cu banii românilor. Banii sunt ai românilor şi pe baza încrederii exprimate la vot guvernul primeşte dreptul de a decide cum se cheltuiesc banii românilor, într-un fel profitabil, care să genereze investiţii şi o viaţa mai bună.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Gușă a precizat, la Realitatea Tv, că a perceput două mari înfrângeri pentru Liviu Dragnea. 'Ca să caracterizăm, într-un mod clasic, acţiunile lui Dragnea din ultima vreme, rulează filmul 'Dragnea, pac la război'. Glumind, într-un fel amar, el şi-a asumat un război în condiţiile în care armele sale sunt slabe,...

Preluat de la EVZ