Farul Constanța a renăscut datorită suporterilor. Susținătorii clubului de la malul mării au pus bazele “Suporteri Spirit Club Farul”. Oricine poate contribui cu o anumită sumă, devenind membru cotizant. Unul dintre cei care au contribuit la bugetul clubului este Denis Alibec.

Foarte activi în mediul online, cei de la SSC Farul au postat pe pagina de Twitter un GIF, prin care doresc să mulțumească tuturor celor care au devenit membrii cotizanți. Printre suporterii obișnuiți se află și jucătorii Denis Alibec, Daniel Florea, Alexandru Mățel și Cosmin Matei. Membrii cotizanți sunt împărțiți pe trei categori, în funcție de suma donată: Cadet, Senior, Marinar și Lup de mare. Toți cei patru au rangul “Lup de mare”, adică donează cel puțin 600 de lei, lunar, pentru SSC Farul Constanța.

Născut în Mangalia, Alibec a evoluat pentru Farul la începutul carierei, de unde a plecat la Inter Milano, pentru 500.000 de euro. Daniel Florea, în prezent la UTA Arad, a început fotbalul la Farul, după care a mai evoluat pentru Callatis Mangalia, Delta Tulcea, Concordia Chiajna și Astra Giurgiu. Alexandru Mățel, legitimat la Dinamo Zagreb, e născut în Constanța și de asemenea a evoluat pentru Farul, Delta Tulcea și Astra. Trecut pe la FCSB, Dinamo și Astra, Cosmin Matei a debutat în fotbalul mare la Farul.

Începând cu data de 01.08.2017 a fost implementat noul sistem de cotizații diferențiate pentru sezonul 2017 – 2018, după cum urmează:

100 de lei/ pers. – “CADET”, pentru cei care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

100 de lei/ pers. – “SENIOR”, pentru toți suporterii pensionari;

300 de lei/ pers. – “MARINAR”

600 de lei/ pers. – “LUP DE MARE”

Constănțenii ocupă locul secund în Liga a III-a, la două puncte în spatele liderului Progresul Spartac. Din Seria a II-a mai fac parte FCSB 2, FC Voluntari 2, Unirea Slobozia sau Delta Dobrogea Tulcea. Axiopolis Cernavodă se află pe trei, cu 29 de puncte. Numai campioana promovează în Liga a II-a.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/denis-alibec-membru-cotizant-la-farul-constanta-44417.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/denis-alibec-membru-cotizant-la-farul-constanta-44417-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv