Fostul portar al echipei de fotbal Steaua București, Helmuth Duckadam, va primi titlul de cetățean de onoare al Capitalei, potrivit votului consilierilor generali ai Capitalei, dat în ședința de astăzi.

Votul pentru proiectul de hotărâre prin care i se conferă titlul de cetățean de onoare al Capitalei lui Helmuth Duckadam a fost unanim.

„Este supranumit Eroul de la Sevilla, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso și Marcos, având o contribuție enormă la câștigarea trofeului de către Steaua București, care a câștigat meciul cu 2-0”, se arată în expunerea de motive a primarului general, Gabriela Firea, privind aribuirea titlului de cetățean de onoare al Capitalei penru fostul mare sportiv.

În prezent, fostul portar este președinte de imagine a clubului FCSB, patronat de Gigi Becali.

La ultima ședință a CGMB, din octombrie, consilierii generali au decis atribuirea titlului de cetățean de onoare al Capitalei Simonei Halep, în prezent numărul unu mondial în tenisul feminin.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/helmuth-duckadam-fostul-portar-al-stelei-va-primi-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-capitalei-44377.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/helmuth-duckadam-fostul-portar-al-stelei-va-primi-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-capitalei-44377-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv