Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a adoptat toate propunerile pe care UNR le-a făcut pentru clarificarea, transparentizarea și responsabilizarea relației dintre serviciile de informații și justitie.


Dacă propunerile UNJR, adoptate de Comisie, vor ajunge lege, toate hotărârile CSAT privind justiția, precum și protocoalele dintre serviciile de informații și justiție, care în acest moment sunt secrete, vor fi publice, orice persoană având acces la ele.

De asemenea, prin aceste propuneri se va spori controlul parlamentar asupra serviciilor de informații cu privire la activitatea pe care o desfășoară în relația cu justiția, serviciile de informații fiind obligate să pună la dispoziția comisiilor parlamentare de control toate datele, informațiile sau documentele necesare în acest sens.



Nu în ultimul rând, dacă procurorilor și judecătorilor le este interzis să fie ofițeri acoperiți, colaboratori sau lucrători ai serviciilor de informații, aceștia fiind obligați să completeze o declarație pe proprie răspundere că nu sunt, atunci am instituit prin lege și interdicția corelativă a serviciilor de informații de a racola magistrați. Răspunderea trebuie să fie pentru ambele parti.

“Incalcarea acestei interdicții [de a racola magistrați] este infracţiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativă se pedepsește”, se prevede în amendament.

Una din cele mai mari amenințări la adresa independenței justiției este interferență serviciilor de informații în justiție, colaborarea dintre judecători/procurori și serviciile de informații, ori existența unor protocoale, hotărâri și înțelegeri secrete între parchete și servicii de informații la care părțile și judecătorii nu au acces. Amendamentele pe care UNJR le-a propus, iar Comisia le-a adoptat, vor ajută la eliminarea acestei amenințări la adresa independenței justitiei.

Asa cum am afirmat încă de la începutul discuției despre modificările la legile justiției, UNJR se va implică în această procedura legislativă până la capăt, sustinandu-și și susținând toate propunerile și amendamentele care vor conduce la întărirea independenței justiției și luând poziție față de propunerile care ar îngrădi sau limita independenta.

Cu privire la propunerile în cauza, amendamentele UNJR, adoptate de Comisie, pentru modificarea art. 7 din Legea 303/2004 au fost urmatoarele:

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a adoptat toate propunerile pe care UNR le-a făcut pentru clarificarea, transparentizarea și responsabilizarea relației dintre serviciile de informații și justitie. Dacă propunerile UNJR, adoptate de Comisie, vor ajunge lege, toate hotărârile...

Preluat de la EVZ