„Cu toții știm deja rezultatul votului în cazul relocării Agenției Europene a Medicamentului. Așa cum am mai spus, proiectul a pornit de la ideea conform căreia, dacă vrei să ai vizibilitate și să atragi respectul partenerilor, important este să participi. Totuși, dincolo de principii, votul de luni, din Consiliul UE pentru Afaceri Generale, ne-a arătat și altceva. Ne-a arătat că statele din estul și centrul Europei încă nu se bucură de încredere din partea statelor din vest și faptul că trebuie să depunem eforturi pentru a le înlătura reținerile.

Mai mult: dacă ar trebui să căutăm o explicație politică a votului, o să observăm că, în cazul votului pentru relocarea EMA, a contat foarte mult rolul pe care PPE îl exercită atât în Comisia Europeană, cât și în Consiliul UE, în detrimentul principiilor ce ar trebui să guverneze Europa Unită, precum acela al coeziunii și cel al distribuției echitabile, pe întreg teritoriul UE, a instituțiilor europene.

Nu o să reiau aici piedicile puse candidaturii României, pentru că aș risca să spun lucruri incorecte din punct de vedere politic, dar pot veni cu un alt exemplu: în această cursă, Slovacia a fost în aceeași situație cu noi, adică dezavantajată de regulile făcute de forurile europene, deși dosarul candidaturii orașului Bratislava era unul foarte bun și care, care ca și oferta românească, putea să încurce planurile și negocierile făcute în cadrul PPE.

Din punctul meu de vedere și prin prisma atribuțiilor ce decurg din calitatea de europarlamentar, consider că am depus toate eforturile pentru ca acest proiect să fie promovat la cele mai înalte standarde. Consider că proiectul relocării Agenției Europene a Medicamentului a fost doar o etapă în impunerea României ca partener egal în rândul națiunilor europene, indiferent de declarațiile unor reprezentanți ai opoziției care doresc să deconteze politic acest eveniment, căutând vinovați. Poate alta ar fi fost situația, dacă cei care critică acum ar fi înțeles să facă din această proiect o inițiativă a României, și nu să o privească ca pe o idee PSD-ALDE, căreia trebuie să i se pună piedici, doar pentru că nu le-a aparținut!”, a declarat eurodeputatul Ciprian Tănăsescu pentru psnews.ro.

rootstireaActualitate/Esential
„Cu toții știm deja rezultatul votului în cazul relocării Agenției Europene a Medicamentului. Așa cum am mai spus, proiectul a pornit de la ideea conform căreia, dacă vrei să ai vizibilitate și să atragi respectul partenerilor, important este să participi. Totuși, dincolo de principii, votul de luni, din Consiliul...

Preluat de la romania ntv