Autospeciala Ambulanţei a fost vandalizată la locul intervenţiei cu bolovani de rudele femeii care au spart geamurile şi parbrizul maşinii, echipajul fiind ameninţat.


„A fost o solicitare din localitatea Manoleasa unde a fost direcţionat echipajul de la Săveni. Totul s-a petrecut în timp util, nu au fost întârzieri, dar când s-a ajuns la caz, un grup de tineri a agresat echipajul şi nu l-au lăsat să acorde primul ajutor. S-a solicitat un echipaj de poliţie iar după ce a ajuns echipajul poliţiei, în jur de ora 6.15, s-a putut interveni la caz. Maşina este scoasă deocamdată din circulaţie. Bănuiesc că au fost nemulţumiţi de intervalul de timp în care s-a ajuns, dar s-a ajuns în timp util. La 5.20 a fost solicitarea, iar la 6.15 abia au putut intra acolo. Nu au fost probleme de întârziere la caz”, a declarat presei, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, dr. Liliana Mateciuc.


Poliţiştii ajunşi la faţa locului au reuşit să îi prindă în flagrant pe agresori

„În momentul în care poliţiştii au ajuns la faţa locului pentru aplanarea conflictului au constatat, în flagrant, că autospeciala ambulanţei era atacată. În cauză s-a deschis dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. Toţi autorii agresiunii au fost identificaţi”, a precizat, pentru mediafax. ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, insp. Maria Carp. Personalul medical nu a suferit leziuni în urma atacului însă, din păcate, din cauza incidentului care a blocat intervenţia, femeia de 83 de ani a fost găsită în stop cardio- respirator, iar manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autospeciala Ambulanţei a fost vandalizată la locul intervenţiei cu bolovani de rudele femeii care au spart geamurile şi parbrizul maşinii, echipajul fiind ameninţat. „A fost o solicitare din localitatea Manoleasa unde a fost direcţionat echipajul de la Săveni. Totul s-a petrecut în timp util, nu au fost întârzieri, dar...

Preluat de la EVZ