Pe surse se anunță că DNA îi va pune, mâine, sechestru pe avere lui Liviu Dragnea, în dosarul Tel Drum.


Această informație era vehiculată în anumite cercuri încă de vineri, după adoptarea rezoluției PSD legată de ”statul paralel și ilegitim”. Nu trebuie căutată neapărat o legătură, deși acțiunile DNA de multe ori au o valoare simbolică, chiar de strategie de relații publice. 

Se pare că fiecare pas făcut de coaliția PSD – ALDE pentru reformarea sistemului de Justiție românesc este decontat din punctul de vedere al DNA, pe persoană fizică. Hărțuirea sistematică a liderului PSD are ca scop final îndepărtarea lui Dragnea de la șefia PSD și scindarea partidului. O metodă care până acum a dat rezultate.



După ce Liviu Dragnea a “decontat” implicarea în Referendumul din 2012, atunci când liberalii și social demcrații au forțat plecarea lui Traian Băsescu, acum liderul PSD “decontează” pentru dezvăluirile lui Victor Ponta legate de Pomana Porcului din 2014/2014, dar și schimbarea legilor date de Monica Macovei. 

Așa cum scriam zilele trecute, indiferent de cine ar conduce PSD, acest partid este mare, puternic, fiind greu de controlat. Astfel, încât spargerea zonei de stânga dominată de PSD va fi obiectivul principal al lui 2017 și 2018. Așa se explică și resuscitarea lui Victor Ponta.

Așa-numitele” legi ale Justiției” sunt de fapt legile date de Monica Macovei, în 2005, iar scopul lor nu era statul de drept, ci concentrarea puterii în mâinile lui celor care au coordonat Operațiunea “Noi suntem Statul” descrisă pe larg de EvZ.

Acum, sistemul creat sub Traian Băsescu a devenit independent și se luptă cu cei care vor să schimbe legile, care îl fac greu de atins.

Este interesant de văzut dacă PSD va putea să reacționeze printr-un miting de amploare, organizat în București și în principalele orașe din țară. Acesta va fi adevăratul test pentru Liviu Dragnea.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Pe surse se anunță că DNA îi va pune, mâine, sechestru pe avere lui Liviu Dragnea, în dosarul Tel Drum. Această informație era vehiculată în anumite cercuri încă de vineri, după adoptarea rezoluției PSD legată de ”statul paralel și ilegitim”. Nu trebuie căutată neapărat o legătură, deși acțiunile DNA de...

Preluat de la EVZ