Pressone a refăcut perioada exilului Regelui Mihai (1948 – 1990) cu ajutorul istoricilor Oana Demetriade, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, care au studiat dosarul de urmărire a monarhului, aflat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).


În cadrul unei întâlniri realizate la sediul CNSAS, ce trei istorici au vorbit timp de trei ore despre ceea ce au găsit în dosarul de urmărire al regelui, dar mai ales despre informaţiile care lipseau cu desăvârşire din acte.


„Noi am făcut o căutare preliminară și ne-am dat seama că misiunea CNSAS este aceea de a face cunoscută implicarea Securității în urmărirea unui personaj sau a unei probleme, iar singurul personaj al Casei Regale care a “beneficiat” de atenția Securității a fost regele Mihai.

Deci, nu regina Maria, nu regele Carol, ci regele Mihai! Pentru noi trei era un subiect absolut nou. Chiar nu aveam legătură cu o cercetare despre Casa Regală și am luat-o, practic, de la zero. Dosarul regelui din Arhiva CNSAS are două volume, vreo 300 de file în total, și este un dosar microfilmat, predat la CNSAS de către Serviciul de Informații Externe (SIE)”, povestește Oana Demetriade.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Pressone a refăcut perioada exilului Regelui Mihai (1948 – 1990) cu ajutorul istoricilor Oana Demetriade, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, care au studiat dosarul de urmărire a monarhului, aflat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). În cadrul unei întâlniri realizate la sediul CNSAS, ce trei istorici au...

Preluat de la EVZ