Medicii ar putea fi obligați să facă 48 de ore de gardă pe săptămână, în loc de 35, cum prevede legea în prezent, iar ei vor fi plătiți în funcție de salariul actual, și nu de cel ce ar urma să fie majorat, prevede Ordonanța de modificare a legii salarizării, care va fi discutată miercuri.

„Gărzile efectuate de medici în afara programului normal de lucru de la funcția de bază până la limita a 48 de ore pe săptămână, reprezintă gărzi obligatorii. (…) Contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, cu excepția sporului, face parte din suma salariului de bază”, se arată în Ordonanța de Urgență ce va fi discutată miercuri în cadrul Consiliul Economic și Social (CES).

Sindicaliștii condamnă această propunere venită de la ministerele de resort, descriind-o drept „aberantă”.

„În prezent, o gardă are 35 de ore pe săptămână, 140 pe lună, iar dintre acestea, 18 ore de gardă sunt obligatorii. Fac gardă numai anumiți doctori, pentru că sunt doctori care nu sunt nevoiți, cum ar fi dermatologii. Deci nu poți să îl obligi să facă acest lucru, când specialitatea lui nu are gardă. Cei de la Ministerul Sănătății s-au gândit să-l oblige pe medic să lucreze până la 48 de ore pe săptămână, lucru aberant. Ce depășește norma legală de lucru sunt ore suplimentare și se fac în primul rând cu acordul tău, până la 180 de ore pe an. Ce depășește 180 de ore, e nevoie de acordul organizațiilor sindicale, pentru că ei nu vor ca omul să fie abuzat de angajator”, a declarat, pentru Mediafax, dr. Eleodor Cârstoiu, președintele Sindicatului Promedica.

Acesta a mai precizat că, în cazul în care este depășit pragul de 35 de ore de gardă pe săptămână, medicul nu mai poate da randament în spital.

„Aici e problema. Când legiuitorul a stabilit 35 de ore pe săptămână – și era comunist legiuitorul de atunci – a avut în vedere următoarele lucruri: medicii desfășoară activitate intelectuală intensă și mai sunt și medici care desfășoară și activitate fizică intensă. Deci este foarte obositor. Apoi, medicul, pe lângă programul de la spital, se duce acasă și trebuie să mai deschidă câte o carte. De aceea s-au dat 35 de ore pe săptămână. Vine întrebarea adresată domnilor – care nu sunt medici din Ministerul Sănătății: Dumneata te-ai da pe mâna unui medic care nu a mai pus mâna pe carte de 20 de ani sau care nu se duce la congrese, pentru că nu are bani? N-ai face-o!”, a spus medicul Eleodor Cârstoiu.

O altă modificare a Legii privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice vizează și tichetele de masă, care vor fi înlocuite cu indemnizațiile de hrană ce vor fi acordate anual.

„Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a douăsprezecea parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată. Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă conform reglementărilor legale în vigoare, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018. Indemnizația de hrană nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri”, se arată în Ordonanța de Urgență.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, în 28 iunie, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei coaliții politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României”, se spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/medicii-ar-putea-fi-obligati-sa-faca-48-de-ore-de-garda-pe-saptamana-44286.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/medicii-ar-putea-fi-obligati-sa-faca-48-de-ore-de-garda-pe-saptamana-44286-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv