Societatea de Tratament a Casei Naționale de Pensii Publice este condusă de un pensionar al statului, pentru un salariu de peste 8.000 de lei pe lună.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), instituția publică din România care acordă pensii și alte prestații de asigurări sociale cuvenite persoanelor cuprinse în sistemul public de pensii și al accidentelor de muncă și bolilor profesionale, este și patroană. CNPP este acționar unic la Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă „T.B.R.C.M.” SA, care are, normal, un șef. Acesta se numește Anton-Toni Smâdu și a fost numit președinte al Consiliului de Administrație și Director General de către AGA, începând cu 20 noiembrie 2014.

Promisiunea premierului

Trebuie precizat că CNPP este în coordonarea Ministerului Muncii, președintele Casei fiind numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Muncii. Am făcut această precizare pentru că ne aflăm în plin scandal al cumulării pensiilor cu salariile de la stat pe care premierul Mihai Tudose și ministrul Lia Olguța Vasilescu spun că o vor elimina. Prim-ministrul chiar a declarat recent la o televiziune de știri, după ce a fost întrebat dacă mai este posibil ca o persoană care iese la pensie să se reangajeze a doua zi la stat și să câștige cumulat zeci de mii de lei din pensie și salariu: „Astăzi, când stăm de vorbă, da, încă este posibil. A fost un prim pas această stopare a creșterilor nebunești și a acelui procent față de ultimul salariu în plată. Pe legea pensiilor, în această toamnă, doamna ministru Olguța Vasilescu va regla și aceste lucruri”.

Ei, bine, șeful „T.B.R.C.M.” SA, aflată în ograda Ministerului Muncii, este un fericit pensionar de lux, în calitate de colonel SRI în rezervă, care mai câștigă un salariu de la stat de peste 8.000 de lei pe lună, la care se adaugă un premiu anual de șase remunerații. Sursele Evenimentului zilei susțin că Anton-Toni Smâdu, care a trecut în rezervă în 2006 din funcția de șef al Secției Brăila a SRI, primește o pensie de 7.800 de lei.

Fuga de verificare CNSAS

Un sfert dintre șefii de secții județene ale SRI, printer care și Anton-Toni Smâdu, au plecat la cerere la începutul lui 2006 din sistem, deoarece CNSAS urma să verifice dacă au făcut „poliție politică“. Ieșirea lor din scenă a coincis cu intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 16, prin care s-a modificat Legea „Ticu Dumitrescu”. Potrivit ordonanței, verificările din oficiu privind „poliția politică” îi vizau pentru prima dată nu doar pe șefii de la centru ai SRI, ci și pe cei de la nivel județean. Drept urmare, înainte de a li se descoperi dacă au avut „calitatea de agent sau de colaborator al poliției politice”, au preferat să treacă în rezervă beneficiind de pensii substanțiale. În prezent, Smâdu figurează pe site-ul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din SRI, ca președinte al sucursalei Brăila.

De la SRI, consilier al prefectului

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Societatea de Tratament a Casei Naționale de Pensii Publice este condusă de un pensionar al statului, pentru un salariu de peste 8.000 de lei pe lună. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), instituția publică din România care acordă pensii și alte prestații de asigurări sociale cuvenite persoanelor cuprinse în sistemul...

Preluat de la EVZ