În ultima săptămână, la nivel național au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 141 de persoane și au fost înregistrate 13 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse inițial, cu alte măsuri.

În perioada 18 – 25august, la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 141de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse.

Astfel, polițiștii desfășoară activități specifice față de 24 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și față de 117 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Tot în această perioadă, la nivel național, au fost înregistrate 13 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse inițial, cu alte măsuri.

Astfel, în 2 cazuri, măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu condamnarea cu executare, iar în 8 cazuri a fost înlocuită cu arestarea preventivă.

De asemenea, în 3 cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestării preventive.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
În ultima săptămână, la nivel național au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 141 de persoane și au fost înregistrate 13 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse inițial, cu alte măsuri. În perioada 18 - 25august, la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de...

Preluat de la romania ntv