Medicul Gheorghe Burnei este acuzat de mai multe fapte de luare de mită, dar a făcut o solicitare instanţei prin care îşi exprimă dorinţa de a profesa din nou în spitalele de stat.

Burnei şi-a motivat solicitarea spunând că are foarte mulţi pacienţi care l-au căutat şi care îl aşteaptă.

Tribunalul Bucureşti a decis că Gheorghe Burnei va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

Deşi instanţa a decis menţinerea sub control judiciar a doctorului, aceasta i-a ridicat interdicţia de a profesa în spitalele de stat.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar (…). Admite cererea de modificare şi, în consecinţă: înlătura[ interdicţia impusă inculpatului de a nu exercită profesia sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgente de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate. Menţine măsură controlului judiciar, precum şi celelalte obligaţii impuse inculpatului”, este decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

El a negat că ar fi primit bani de la pacienţi în schimbul operaţiilor şi a ţinut să precizeze că a rămas să profeseze în ţara în care s-a născut, chiar dacă a avut numeroase oferte din străinătate, scrie digi24.ro.

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Medicul BURNEI poate OPERA din nou în orice SPITAL.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Medicul Gheorghe Burnei este acuzat de mai multe fapte de luare de mită, dar a făcut o solicitare instanţei prin care îşi exprimă dorinţa de a profesa din nou în spitalele de stat. Burnei şi-a motivat solicitarea spunând că are foarte mulţi pacienţi care l-au căutat şi care îl aşteaptă. Tribunalul...

Preluat de la EVZ