Curtea de Casaţie din Italia a anulat vineri o decizie a unei instanţe de apel privind extrădarea în România a unui cetăţean român condamnat la trei ani de închisoare, justiţia italiană invocând problema condiţiilor din penitenciarele române aşa cum a decis CEDO.

Cazul va putea fi folosit drept precedent şi de alte persoane pe care România doreşte să le extrădeze din Italia pentru efectuarea unei pedepse în România.

Pe acelaşi motiv şi Marea Britanie a blocat extrădările în România, acesta fiind unul din cauzele pentru care Puiu Popoviciu a ales să se stabilească la Londra. Şi Danemarca a blocat extrădările în România.

Probabil în cel mai scurt timp situaţia se va extinde la nivelul tuturor ţărilor din UE fiind vorba de o decizie iniţială dată de CEDO, care a fost invocată şi deja a fost aprobată şi de justiţia din UK şi Danemarca.

Înainte de a accepta extrădarea unui cetăţean european, judecătorii italieni trebuie să se informeze în legătură cu situaţia din penitenciarele ţării respective, a stabilit Curtea de Casaţie din Italia.

Pe baza acestui principiu, instanţa supremă din Italia a anulat decizia Curţii de Apel din Torino care permitea extrădarea în România a unui cetăţean român în vârstă de 24 de ani condamnat de o instanţă română la trei ani şi două luni de închisoare şi arestat pe teritoriul italian pe 8 iunie.

Avocaţii românului au argumentat că, potrivit unui raport al Comitetului european pentru prevenirea torturii, penitenciarele din România sunt supraaglomerate.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Curtea de Casaţie din Italia a anulat vineri o decizie a unei instanţe de apel privind extrădarea în România a unui cetăţean român condamnat la trei ani de închisoare, justiţia italiană invocând problema condiţiilor din penitenciarele române aşa cum a decis CEDO. Cazul va putea fi folosit drept precedent şi...

Preluat de la EVZ