Jurnalistul şi scriitorul Vergil Matei descrie în volumul “Dincolo de patul armei – diribau” atmosfera pe care o trăiau tinerii recrutaţi în armată, la începutul anilor 1970. „Caporalul Aniliere” deschide prima parte a serialului care va apărea în ediţia online a Evenimentului zilei începând de azi, 25 august. Aventurile unui recrut în Epoca de Aur sunt savuroase, autorul este un maestru al detaliului şi al psihologiei fine, astfel că lecturarea captivează încă de la primele rânduri.

DINCOLO   DE   PATUL   ARMEI. Jurnal de diribau, partea I:

“ –  Anilieee-rea! Soldat Micu Ion. Toarnă!   

– Prezent! Doi ani jumate, pe Jilava.

– Pen` ce ?

– Furt din avutul obștesc.

– Soldat Oprița Bartolomeu. Toarnă!

– Prezent! Doi ani, pe Mândrești.

– Pen` ce?

– Spargeri de apartamente, prin efracție.

–  Anilieee-rea! Soldat Țandără Mircea. Toarnă!

– Prezent! Cinci ani și opt luni, pe Mărgineni, pentru viol în bandă.

– Îhî.

– Soldat Badea Eugeniu. Toarnă!  

– Prezent! Șase ani, pe Colibași, pentru complicitate la omor.                          

Ca mușcat de șarpe, m-am tras un pas înapoi. L-am călcat pe pantofi pe soldatul Nica Voica, din spatele meu, care începu să urle de durere, provocând o mică buluceală. Vinovat de „ruperea frontului”, Aniliere mă luă în vizor:

– Ia, fă-te-ncoa, tu, soldat, tu, bă, ăla care călcași ca proasta-n străchini. Da, da, tu, nu te mai holba așa la mine de parc-ai fi văzut-o pe mă-ta. De az`nainte, să`ț intre-n cap`ola blegu`, io-s mă-ta și tac-tu aici la diribau, de-acușa-ncolo, io-s icoana la care te-nchini, `țeles? Hai, aniliee-rea! Toarnă!

– Matei Vergil, i-am replicat scurt, apăsând pe e-ul meu, ca pe un buton de sonerie.

– Hai, hai, toarnă, toarnă, mai repede, treci la drișcuială, c-acușica se-ntărește betonul, c-acușica scăpăm trenul!

– Prezent! Doi ani, pe Șincai, pentru bună purtare.

Comandantul de grupă se opri o clipă din aniliere, privindu-mă tâmp. Încurcat, nădușit ca un mânz fugărit de lup, trăgând un ultim fum dintr-un muc de țigară proastă, pe care-l proiectă pe cimentul murdar însoțit de un scuipat zgomotos ce țâșni printre dinții zăbreliți, strivindu-le și amestecându-le în praful peronului cu vârful bocancului, duse creionul chimic la gură, mai să-l scape pe gât. Se scărpină, apoi, pe după bonetă, închise dintr-un ochi, și, bolnav de curiozitate, turnă și el:

– P`unde vine asta? Io n-auzii pân`acușica de ea.

– În București, în capul Cociocului, spre Văcărești, clădirea aceea cu ferestre zăbrelite și ziduri groase de un metru.

– Numa` doi ani? Fugi, bă, pușcărie, cu targa d`acilea.

– Păi, aș mai avea o coadă de doi, sau poate, trei ani, la seral, dar, asta, după ce m-oi lăsa la vatră.

–  Marș, în front! Aniliee-rea!…

O fi înțeles sau nu, caporalul nostru, Aniliere, despre ce e vorba, mai puțin mă interesa. Important era că, în catastiful lui bifase, în dreptul meu, “pușcărie” și asta îmi dădea un aer de mândrie afișată, de superioritate chiar, cel puțin în fața lui Costel Stăniciu și a lui Florin Braniște, singurii din grupă „nepătați”. Dar, și mai important: m-am bucurat că Aniliere, caporalul Dandea de pe lângă Podu Olt, zidar de meserie, șef de echipă în civilie pe șantier, părea băiat de treabă. Chiar dacă avea o singură clasă mai mult decât trenul. Pe deasupra, oltean șmecher și deștept! Ca mai toți oltenii…

Apelul ăsta îl făcea caporalul nostru, șeful, cum îi plăcea să se audă strigat, pe peronul tixit de soldățime al gării București Est-Obor. Căpitanul Ciolcan, „tata-marea”, care ne însoțise de la Focșani pe tren, după ce ne predă, bob cu bob, în carne și oase, lui Aniliere, își luă rămas bun de la noi, bucuros că a scăpat cu bine de  necazurile ce i le făcusem pe drum.

După ce ne-am bulucit într-un bou-vagon al „personalului” Focșani-București, imediat după plecarea trenului, căpitanul Ciolcan ne ținu un mic discurs, chipurile, de bun-venit: „Înainte de a ajunge la unitate, ascultați și băgați la cap. Io-s „tata-marea”-a vostru. Din dosarele voastre, dar și-așa cum arătați, nu rezultă altceva decât că sunteți o adunătură pestriță de pușlamale. Nu-i nimic. Aveți tot timpul să deveniți băieți de treabă. Atunci când vă veți libera, cu siguranță veți ajunge oameni de nădejde ai acestei țări, iar familiile voastre vor fi mândre de voi. Destinația e Oltenița. Arma e geniu, geniu-construcții: lopata, târnăcopul și roaba, acestea vor fi armele voastre de bază, care vă vor ține companie timp de un an și patru luni. Acolo este centrul de instrucție. După o lună și jumătate, odată cu depunerea jurământului militar, veți fi vărsați în detașamente: Ploiești, Mizil, Buzău, Focșani, Bacău, Iași, Botoșani. Mai am ceva de spus: să nu vă-mpingă naiba să-mi faceți probleme pe drum, tocmai acum, în prag de pensie“.

rootstireaActualitate/EsentialCultură
Jurnalistul şi scriitorul Vergil Matei descrie în volumul “Dincolo de patul armei – diribau” atmosfera pe care o trăiau tinerii recrutaţi în armată, la începutul anilor 1970. „Caporalul Aniliere” deschide prima parte a serialului care va apărea în ediţia online a Evenimentului zilei începând de azi, 25 august. Aventurile...

Preluat de la EVZ