Politicienii s-au luat la PUMNI! Un viceprimar i-a spart faţa unui consilier, pe motiv că îl critică des
Scandal între politicieni, la un festival în Bihor. Băut peste măsură, viceprimarul unei comune a luat la pumni un consilier local din opoziţie, pe motiv că îl critică des. Victima a ajuns la spital tumefiată şi un ochi învineţit.
Viceprimarul comunei Cherechiu, UDMR-istul Szabó Zoltán, băut peste măsură, politicianul a luat la pumni un consilier local din opoziţie. Culmea, victima n-a fost vreun minoritar român din comuna cu populaţie preponderent maghiară, ci un “frate” de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Barta Béla, pe care edilul l-a izbit cu atâta tărie încât i-a spart gura şi i-a învineţit un ochi, conform ebihoreanul.ro.
Motivul gâlcevei e hilar: tânărul consilier se opune mereu, zice vicele, critic. La petrecerea sătească l-a scos din pepeni pentru că a avut tupeu să bea din berea plătită de Szabó pentru a-i omeni pe consăteni de ziua lui de naştere, sărbătorită cu aceeaşi ocazie.
În urma incidentului, aplanat în cele din urmă de jandarmi, Barta s-a ales cu 7 zile de îngrijiri medicale, pumnii edilului spărgându-i gura şi tumefiindu-i faţa, motiv pentru care, într-o postare pe Facebook, consilierul a şi cerut demisia bătăuşului, spunând că în caz contrar îl reclamă la Poliţie.
- 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
- 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.