Bărbatul care încercat să convingă o fetiță să își ucidă părinții a pus-o să se sinucidă în spital!

Bărbatul de 27 de ani din București, reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de pornografie infantilă și corupere sexuală, ar fi încercat să o convingă pe fata de 12 ani, din Timișoara, să le dea somnifere părinților, iar apoi să-i înjunghie în timp ce dorm.

Șeful DIICOT Timișoara, Alex Florența, a explicat, astăzi, cum a încercat bărbatul din București să convingă fetița de 12 ani să aibă o atitudine suicidală și cum a sprijinit-o să-și ucidă proprii părinți.

Astel, cei doi s-au cunoscut pe platforma de chat a unui joc online, iar relația dintre cei doi a devenit din ce în ce mai apropiată.

Cu timpul, au dezvoltat o relație apropiată în cadrul căreia inculpatul, profitând de naivitatea minorei și vârsta mică a acesteia, i-a creat o dependență emoțională de el, fapt ce i-a permis în timp să o determine pe minoră să comită diferite acte sexuale, să le filmeze și să i le trimită”, a afirmat Alex Florența.

Potrivit șefului DIICOT Timișoara, fata de 12 ani și-ar fi dorit să meargă în vizită la bărbatul din București, dar și-a dat seama că părinții nu sunt de acord, astfel că cei doi au început că conceapă un plan de ucidere a părinților minorei.

În discuțiile cu inculpatul, discuții pe care inculpatul le-a dezvoltat pe parcursul a două, trei săptămâni cu minora, aceasta a început să conceapă un plan de ucidere a părinților săi, un plan destul de amănunțit, dezbătut pe larg cu inculpatul în ceea ce privește modalitățile prin care să își poată duce la îndeplinire acest plan”, a declarat Alex Florența.

Astfel, într-o seară, minora le-a pus părinților clor în apă, dar văzând că nu are efect, cei doi s-au gândit la un alt plan, acela ca fetița de 12 ani să le dea somnifere părinților, iar apoi să-i înjunghie în timp ce dorm. Într-o zi, întâmplător, tatăl fetei a dat peste discuții, iar minora a fost internată de urgență la Clinica de Neuropsihiatrie din Timișoara.

Cu toate acestea, fata a continuat să vorbească cu bărbatul din București, împrumutând telefoane mobile de la alți pacienți.

Din momentul internării am constatat că minora a împrumutat diferite telefoane mobile de la alți pacienți, reluând discuțiile cu inculpatul, discuții în cadrul cărora realizând amândoi că vor putea face obiectul cercetărilor de către organele legii, inculpatul a încercat să o determine pe minoră să se sinucidă, explicându-i diferite modalități prin care el putea face acest lucru și exemplificându-i cum ar putea realiza o astfel de sinucidere, existând indicii că minora ar fi avut o tentativă de suicid, actele existente și cercetările ulterioare care vor urma în acest dosar, ducând probabil și la extinderea cercetărilor și în ceea ce privește infracțiunea de determinare sau înlesnirea sinuciderii”, a explicat procurorul șef al DIICOT Timișoara.

Din primele informații, se pare că fata ar fi încercat să se sinucidă chiar în Secția de Neuropsihiatrie în care este internată și în prezent.

Bărbatul de 27 de ani a fost reținut, joi, de procurorii DIICOT, el fiind suspectat de pornografie infantilă și corupere sexuală, anchetatorii având indicii că a încercat să convingă o fetiță de 12 ani să aibă o atitudine suicidală și a sprijinit-o să-și ucidă proprii părinți.

Conform unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), casa bărbatului din București a fost percheziționată, de aici fiind ridicați trei suporți de stocare a datelor în format digital de tip HDD, două memory stick-uri tip USB, un telefon mobil și peste 160 CD/DVD-uri, potrivit IGPR.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/08/barbatul-care-incercat-sa-convinga-o-fetita-sa-isi-ucida-parintii-a-pus-o-sa-se-sinucida-in-spital-41561.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/08/barbatul-care-incercat-sa-convinga-o-fetita-sa-isi-ucida-parintii-a-pus-o-sa-se-sinucida-in-spital-41561-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
Bărbatul de 27 de ani din București, reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de pornografie infantilă și corupere sexuală, ar fi încercat să o convingă pe fata de 12 ani, din Timișoara, să le dea somnifere părinților, iar apoi să-i înjunghie în timp ce dorm. Șeful DIICOT Timișoara, Alex Florența,...

Preluat de la romania ntv