Uniunea Federativă a Minorităților Europene (FUEN) urmărește promovarea unei inițiative prin care drepturile minorităților să nu mai fi e reglementate de către statele naționale, ca până acum, ci de către Bruxelles. Comisia Europeană a înregistrat solicitarea FUEN (din care face parte și UDMR, și care este condusă de Vincze Lorant, el însuși membru UDMR), însă guvernul de la București a reacționat.

Pe 28 iunie a apărut, în Jurnalul Oficial al UE, acțiunea introdusă de către România împotriva Comisiei Europene, prin care se solicită Curţii Europene de Justiţie anularea deciziei de înregistrare a iniţiativei cetăţeneşti Minority SafePack.

Deși, potrivit liderilor UDMR, fostul premier Sorin Grindeanu a dat asigurări în repetate rânduri că România nu va ataca această inițiativă, acesta s-a răzgândit la sfârșitul mandatului său. Decizia lui Grindeanu i-a surprins și iritat pe membrii UDMR, astfel că președintele executiv al formațiunii, Porcsalmi Balint, i-a cerut Executivului „să clarifice care au fost condiţiile legale prin care memorandumul a trecut prin Guvern”. Este vorba despre memorandumul prin care MAE solicita Excutivului să conteste acceptarea de către Comisia Europeană a inițiativei FUEN. Balint a spus EVZ că, până în acest moment, nu a primit nici o explicație din partea guvernului.

„Să nu ne ascundem după deget”

Mai agresiv, Vincze Lorant, liderul FUEN, consideră că este vorba despre o acțiune a întregii țări îndreptată împotriva maghiarilor. „Să nu ne ascundem după deget, nu este vorba despre un demers al Guvernului României împotriva altor minorități din Europa, probabil destinatarul este Comunitatea maghiară din România”, a precizat Lorant.

Demersul României a fost unul la limită, deoarece țara noastră avea termen legal să depună contestație până la sfârșitul lui iunie.

Dan Tănasă, jurnalist și președintele Asociației Civice pentru Demnitate în Europa a spus, pentru EVZ, că este vorba despre două procese separate. „Inițial, Comisia Europeană a refuzat să înregistreze Minority SafePack. A existat apoi o acțiune în justiție a inițiatorilor Minority SafePack, sprijinită de către Ungaria, iar România și Slovacia s-au implicat de partea Comisiei Europene. O instanță Europeană a obligat Comisia să înregistreze Minority SafePack”.

„O bombă cu ceas pentru România”

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/08/vincze-lorant-agerpres.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/08/vincze-lorant-agerpres-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Uniunea Federativă a Minorităților Europene (FUEN) urmărește promovarea unei inițiative prin care drepturile minorităților să nu mai fi e reglementate de către statele naționale, ca până acum, ci de către Bruxelles. Comisia Europeană a înregistrat solicitarea FUEN (din care face parte și UDMR, și care este condusă de Vincze...

Preluat de la EVZ