Procurorul General, Augustin Lazăr, nu vrea crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților
Modificările propuse de ministrul Justiției, Tudorel Toader ,stârnesc încă controverse. Astăzi, într-o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt a Parchetului General, magistrat Ramona Bulcu, a declarat că instituția pe care o reprezintă nu este de acord cu crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților.
”Ministerul Public a afirmat, și își menține această poziție, că a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților, sugerându-se practic că problema corupției se află în corpul magistraților și nu în exterior. În consecință, de asemenea, au fost trase semnale de alarmă cu privire la trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic, cu precizarea pe care am făcut-o, că Inspecția Judiciară a fost cel mult în subordinea Procurorului General, niciodată în subordinea ministrului Justiției. Ne-am exprimat îngrijorarea și cu privire la respingerea propunerii formulate de CSM cu privire la numirea procurorilor cu funcții de conducere.De asemenea, am atras atenția în mod îngrijorător și la alte modificări care vor duce la o blocare, bulversare a sistemului judiciar, cum ar fi modalitatea de admitere la Institutul Național al Magistraturii, promovarea pe loc, condițiile răspunderii magistraților”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului General.
- 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
- 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.