SUA conduc coaliția globală anti-ISIS, care are 73 de țări membre, și care susține operațiunile conduse și realizate de forțele partenere din Irak în Siria. Campania contra ISIS s-a intensificat dramatic în ultimele șase luni.

În ultimele conferințe de presă, secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, și emisarul special al președintelui SUA pentru coaliția globală contra ISIS, Brett McGurk, au declarat că progresele făcute în bătălii se datorează campaniei accelerate de președintele Trump și delegării de către președinte a deciziilor de pe câmpul de luptă către comandanții din teren.

ISIS și-a declarat califatul în 2014, preluând controlul asupra unor zone mari din Irak și Siria și atrăgând luptători străini. Forțele irakiene, susținute de instructori militari americani, au început să alunge militanții din zonă în 2015.

În 10 iulie, forțele de securitate irakiene au eliberat orașul Mosul din Irak.

ISIS a pierdut controlul asupra a 70.000 de km pătrați de teritoriu, circa 78% din teritoriile controlate cândva în Irak și 58% din cele controlate în Siria.

Mai mult de 20.000 de km pătrați, aproape 30% din total, au fost recucerite, ca parte a campaniei accelerate din ultimele șase luni, arată o analiză publicată pe platforma guvernamentală americană share.america.gov, promovată pe Twitter de Ambasada Statelor Unite la București.

Așa cum a scris McGurk într-o scrisoare adresată coaliției, succesul militar vine în paralel cu răspunsul umanitar la criză.

Mai mult de 2 milioane de civili irakieni s-au întors acasă, în zonele eliberate de sub ocupația ISIS, o rată fără precedent a întoarcerilor acasă post-conflict.

SUA au furnizat mai mult de 1,4 miliarde de dolari asistență pentru Irak, începând din 2014, și mai mult de 265 milioane de dolari, asistență pentru stabilizare în ultimii doi ani.

Pentru Raqqa, în Siria, experții americani au finalizat un plan privind asistența umanitară atunci când orașul va fi eleiberat, pentru 50.000 de civili rămași sub asediu. Asistența constă în: alimente, corturi, adăpost, provizii medicale, etc pentru întreaga populație.

În plus, SUA au făcut stocuri suficiente de hrană în nord-estul Siriei, pentru a hrăni 447.000 de oameni și medicamente pentru a trata mai mult de 200.000 de oameni, noi stocuri medicale fiind pe drum. Există deja suficientă apă, ca și obiecte de igienă și sanitare, pentru nevoile a 180.000 de oameni, pentru două luni, a precizat oficialul american.

„Următorul nostrui pas în războiul global împotriva ISIS este acela de a recunoaște că este vorba despre  problemă mondială. Am văzut deja elemente ale ISIS în Filipine…câștigând teren”, a spus Tillerson.

Războiul este departe de a se fi încheiat.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
SUA conduc coaliția globală anti-ISIS, care are 73 de țări membre, și care susține operațiunile conduse și realizate de forțele partenere din Irak în Siria. Campania contra ISIS s-a intensificat dramatic în ultimele șase luni. În ultimele conferințe de presă, secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, și emisarul special...

Preluat de la EVZ