Fostul premier, Sorin Grindeanu, a confirmat că s-a întâlnit cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile. De asemenea, Grindeanu a infirmat zvonurile potrivit cărora I s-ar fi propus funcția de consul sau ambasador la Chișinău.

„Am avut o întâlnire cu Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile. A fost o chestiune legată de ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni, e o treabă absolut normală. (…) A fost o discuţie între doi oameni, în niciun caz tensionată, care doresc câteva lucruri şi anume ca PSD să facă o guvernare foarte bună, să-şi ducă la capăt mandatul primit de la cetăţeni şi totodată, dacă e să enumăr două dintre teme – asta ar fi prima şi cea de-a doua e legată de PSD şi de întărirea PSD şi în nicun caz slăbirea lui”, a precizat Sorin Grindeanu, la Antena 3.

Totodată, el a infirmat că i s-ar fi propus o funcţie de consul sau ambasador la Chişinău, informaţii vehiculate în presă.

„Aseară am văzut la ştiri că eram ambasador, azi consul. Nu am discutat nicio secundă aceste lucruri, mâine plec din ţară, dar plec în Turcia cu familia”, a spus Grindeanu.

Fostul premier a evitat să spună dacă s-a împăcat sau nu cu Liviu Dragnea.

„Asta e o chestiune, o s-o vedem în viitor. Cert este că a fost o discuţie cât se poate de constructivă şi benefică, zic eu, spre binele PSD”, a afirmat Grindeanu, întrebat dacă s-a împăcat cu liderul PSD.

El a mai spus că se consideră, în continuare, membru al PSD, „urmează să vedem acea decizie a Comisiei de etică. Asta îmi doresc să fac în continuare, să activez în PSD. Să vedem ce va decide partidul. (…) Mă simt responsabil în faţa oamenilor din Timiş (…) şi am discutat foarte mult cu ei în această perioadă – aici nu e vorba de orgolii personale ale lui Sorin Grindeanu sau ale altcuiva – toată lumea îşi doreşte să continue în PSD”.

De asemenea, Grindeanu a acordat, astăzi, un interviu stiripesurse.ro, în care a confirmat că s-a întâlnit cu Dragnea.  La acest pas s-a ajuns după conflictul care a început după ce Grindeanu nu a demisionat din funcția de premier. Astfel, s-a ajuns la situația unică în care propriul partid și-a dat jos premierul. În urma acestui episod, Victor Ponta și Sorin Grindeanu au fost excluşi din partid..

„Am avut o discuție constructivă și, deopotrivă, amicală. S-au spus foarte multe lucruri. Nu cred că a trecut cu totul peste ceea ce s-a petrecut, dar a arătat multă înțelegere. Mi-a vorbit despre tinerețe și despre tentații, despre loialitatea față de partid și despre datoria față de țară. Aș zice că mi-a vorbit părintește. Sper că ceea ce s-a întâmplat îmi va aduce un plus experienței politice, un plus pe care îmi doresc să-l folosesc in continuare în interiorul partidului. Când doi oameni maturi care își doresc stabilitate pentru această țară stau din nou la aceeași masă, este clar că își doresc amandoi un partid puternic și nedivizat care să guverneze spre binele cetățenilor”, a precizat Grindeanu.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Fostul premier, Sorin Grindeanu, a confirmat că s-a întâlnit cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile. De asemenea, Grindeanu a infirmat zvonurile potrivit cărora I s-ar fi propus funcția de consul sau ambasador la Chișinău. „Am avut o întâlnire cu Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile....

Preluat de la EVZ