Încercând cu orice preț să-și păstreze funcția, șefa DNA face din ce în ce mai multe greșeli în propriul ei „câmp tactic”. Kovesi a trimis, ieri, o scrisoare Comisiei Parlamentare prefăcându-se că lămurește chestiunea prezenței sale acasă la Gabriel Oprea, în seara alegerilor ultimului tur al prezidențialelor din 2009, fără ca, de fapt, să spună ceva.

Laura Codruța Kovesi a încercat, în șapte pagini, să acopere răspunsul simplu la întrebarea care stă pe buzele tuturor: „a fost sau nu în sufrageria lui Oprea?”. „Vă fac cunoscut că nici în exercitarea atribuţiilor mele de serviciu şi nici în timpul meu liber nu am luat cunoştinţă de situaţii ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri”, a spus în epistolă procurorul şef al DNA. Acesta a mai spus că nu are cunoștință dacă se putea influența sau nu rezultatul alegerilor.

„Nu am avut şi nu am cunoştinţă despre posibila existenţă a unor mecanisme paralele de influenţare şi/sau de viciere a rezultatului votului. Nu am avut şi nu am atribuţii referitoare la centralizarea rezultatelor votării. Nu am avut şi nu am cunoştinţă despre modul în care STS a asigurat serviciile de telefonie specială – voce şi transmitere de date -, precum şi posibile interferenţe nelegitime în procesul electoral”, a completat ea. Refuzând, însă, să precizeze dacă a fost în casa lui Gabriel Oprea.

Dan Andronic: „Există indicii temeinice că e martor mincinos”

Jurnalistul este de părere că șefa DNA este un martor minicinos, iar comportamentul lui Kovesi este un exemplu clar de grup infracțional. „KOVESI, martor mincinos! LCK a dat un răspuns pe 7 pagini la simpla întrebare dacă a fost acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009. Fără să răspundă în nici un fel la întrebare… Este un exemplu clasic de comportament infracțional. Știa că urma să fie trimis dosarul de la Parchetul General la Parlament, așa că a preferat să preîntîmpine publicarea declarațiilor martorilor care spuneau adevărul. Cred că din punctul acesta de vedere, pe baza unor indicii temeinice, șefa DNA poate fi suspectată de mărturie mincinoasă!”, a scris jurnalistul Dan Andronic.

Ministrul Justiției: „Conflictul trebuie să înceteze”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, că parlamentarii din Comisie vor putea aprecia ce decizie vor lua în legătură cu răspunsul șefei DNA. „Comisia va evalua răspunsul, va aprecia dacă răspunsurile sunt complete și în raport de acest lucru va considera ce decizie va lua. Dacă răspunsurile sunt insuficiente va reveni cu noi întrebări. În cazul în care va sesiza Curtea Costituțională, se va ajunge la un arbitraj. Astfel, CCR va decide dacă refuzul de a se prezenta sau a procurorul general (n.r. Augustin Lazăr) este neconstituțional vor lua o hotărâre dacă s-a iscat sau nu un conflict juridic. Oricum acest conflict trebuie să înceteze”, a spus minstrul Tudorel Toader.

Ion Cristoiu: Scrisoarea Codruței Kovesi- un snop de găteje sub oala cu apă chioară

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Încercând cu orice preț să-și păstreze funcția, șefa DNA face din ce în ce mai multe greșeli în propriul ei „câmp tactic”. Kovesi a trimis, ieri, o scrisoare Comisiei Parlamentare prefăcându-se că lămurește chestiunea prezenței sale acasă la Gabriel Oprea, în seara alegerilor ultimului tur al prezidențialelor din 2009,...

Preluat de la EVZ