Gheorghe Hagi a decis, astăzi, să retragă echipa secundă a Viitorului din campionat, chiar cu câteva zile înaintea debului noului sezon al Ligii a 3-a. Pe lângă acest lucru, legendarul decar al naționalei își va vinde și „perlele”.

Potrivit „Gazetei Sporturilor”, Gică Hagi vrea să vândă și ultimii dintre cei mai buni jucători ai Academiei sale, Kevin Boli și Cristian Ganea, pentru a obține sume considerabile, iar pe lângă acest lucru, „Regele” a decis să pună pe lista de transferuri și fotbaliștii experimentați aduși în această vară: Andrei Dumitraș, Marius Constantin și Ovidiu Herea.

Sursa citată a mai anunțat că finanțatorul Viitorului are de gând să antreneze în străinătate. Înainte de plecare, fostul mare decar al națioanalei ar dori să reducă la maximum cheltuielile la Academia sa, a mai titrat „Gazeta Sporturilor”. Echipa secundă a Viitorului a luat naștere în 2014. După doar un sezon a promovat în Liga a 3-a, iar câțiva jucători din acel lot au făcut pasul la prima formație a formație a clubului din Ovidiu. 

„E o mare bucurie pentru mine să aud asta. A ales cea mai bună soluţie. Dacă nici când iei campionatul nu poţi să vinzi afară cei mai buni jucători ai tăi… În condiţiile în care i-a scos pe Nedelcu şi Coman. Mai scoţi aşa fotbalişti?

Şi-a dat seama că se luptă cu morile de vânt. Echipa a doua costa 300.000-400.000 de euro. Dacă nu făcea aşa, peste cinci ani ajungea tot la soluţia asta şi avea periclitată situaţia financiară a familiei. Totul e la noroc cu copiii ăştia.

Dacă nu desfiinţează Academia, ajunge la faliment. Ce să facă, să îşi cheltuie toată averea pentru a creşte jucători?”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Gheorghe Hagi a decis, astăzi, să retragă echipa secundă a Viitorului din campionat, chiar cu câteva zile înaintea debului noului sezon al Ligii a 3-a. Pe lângă acest lucru, legendarul decar al naționalei își va vinde și „perlele”. Potrivit „Gazetei Sporturilor”, Gică Hagi vrea să vândă și ultimii dintre cei...

Preluat de la EVZ