Întâlnire secretă între Grindeanu şi Dragnea. Asta spun surse politice convergente care au declarat pentru stiripesurse.ro că a existat cel puțin o întâlnire zilele trecute între fostul premier Sorin Grindeanu şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Reamintim că în luna iunie 2017, președinții organizaților județene ale PSD și conducerea centrală a partidului au votat să nu-l mai susțină în funcție pe premierul Sorin Grindeanu. Fostul premier a refuzat atunci să demisioneze cerând garanția că Președintele Klaus Iohannis va numi un premier tot de la PSD. Grindeanu a cerut atunci, la pachet, și demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD.

Pe 21 iunie, urmare scandalurilor din PSD, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a fost adoptată cu 241 de voturi “pentru” și 10 voturi “împotrivă”, potrivit datelor oficiale prezentate în plenul Parlamentului. Aşadar, Guvernul Grindeanu a picat, în locul lui fiind numit premier Mihai Tudose. 

“S-a ajuns la un asemenea nivel de contacte după ce anterior prin intermediari cei doi și-au trimis mesaje și s-a ajuns la concluzia că o împăcare între cei doi ar fi cea mai bună pentru PSD”, spun jurnaliştii de la ştiripesurse.ro. “A fost o primă întâlnire și probabil că vor mai fi și altele”, susține sursa citată. 


Ponta știe care e SINGURA VINĂ a lui Grindeanu. „Ne SINUCIDEM în grup. Viața PSD nu se termină dacă pleacă Dragnea


Pe de altă parte o altă sursă din PSD susține că un anunț ar putea fi făcut în acest sens în curând chiar de la vârful partidului și că astfel s-ar închide orice tentativă a lui Victor Ponta de a disloca oameni din PSD spre noua contrucție Pro România pe care o va face cu fostul co-președinte al ALDE, Daniel Constantin.


PSD i-a arătat premierului cartonaşul galben. Grindeanu va răspunde cu capul de acțiunile ministrului Justiției


“Este foarte bine că s-a ajuns aici. Lucrurile avansează repede și bine și sperăm să se facă anunțul cât mai curând. Tăriceanu nu prea mai e 100 la sută  cu noi. El are gânduri de Cotroceni și cere din ce în ce mai multe. Trebuie să ne blindăm pentru anul viitor”, a spus pentru stiripesurse.ro sub protecția anonimatului un important om de la vârful PSD.


A PICAT Guvernul. Moțiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu a fost adoptată cu 241 de voturi „pentru”
rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Întâlnire secretă între Grindeanu şi Dragnea. Asta spun surse politice convergente care au declarat pentru stiripesurse.ro că a existat cel puțin o întâlnire zilele trecute între fostul premier Sorin Grindeanu şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Reamintim că în luna iunie 2017, președinții organizaților județene ale PSD și conducerea centrală...

Preluat de la EVZ