General, fost șef al SMG: 'Un investitor nu va dezvolta o linie tehnologică valabilă doar pentru patru corvete'

Un investitor serios nu va dezvolta o linie tehnologică valabilă doar pentru patru corvete fără a avea certitudinea că facilitatea nu va putea să producă și altceva,pe o perioadă mai lungă de timp, a spus marți, pentru Mediafax, generalul (r) cu patru stele Ștefan Dănilă, fost șef al Armatei Române.

Construirea în România a acestor fregate, sau a unei importante părți a acestora este de dorit, desigur. Existența unor facilități care permit deja construcția de astfel de nave ar putea fi un avantaj. Prezența unor companii importante în această industrie ar putea însemna un adevărat motor pentru economia românească. Șantierele navale existente, precum și posibilitățile de dezvoltare ale unora noi ar trebui să fie suficiente pentru atragerea de investiții.

Din păcate flota comercială a României, de stat sau privată nu oferă nicio perspectivă de dezvoltare a acestei industrii. O cerere din partea Ministerului Apărării ar putea însemna un început, dar nu este suficient. Îmi este greu să cred că un investitor serios va dezvolta o linie tehnologică valabilă doar pentru patru corvete, fără a avea certitudinea că facilitatea nu va putea să producă și altceva, pe o perioadă mai lungă de timp. Dar poate fi un început“, a spus, pentru Mediafax, fostul șef al Statului Major General al Armatei(SMG).

În context, Dănilă a remarcat că în proiectul de Hotărâre de Guvern pentru procedura de achiziții a corvetelor, aflat în dezbatere publică, există o anomalie, respectiv “în HG se vorbește despre excepția datorată unui acord guvern la guvern, iar procedura efectivă trimite la evaluare de ofertă pe baza prețului cel mai mic”.

Lucrurile par să găsească o cale firească și legală. Doar că în HG se vorbește despre excepția datorată unui acord guvern la guvern, iar procedura efectivă trimite la evaluare de ofertă pe baza prețului cel mai mic. Acordul guvern la guvern ar presupune o negociere multilaterală, cu implicații semnificative pentru securitate, cu garanții guvernamentale și, de ce nu, cu un tratat bilateral bine consolidat, cel puțin la fel cu cel care a făcut posibilă implicarea Marii Britanii și Franței în război la atacarea Poloniei de către Germania“, spune fostul șef al SMG.

El și-a exprimat temerea că documentele de achiziție a corvetelor ar putea fi “doar formalizarea juridică a unei decizii deja luate”: “așa cum arată în acest moment stadiul procedurii de achiziții de corvete, dacă s-ar respecta toate regulile, ar putea genera o investiție și o achiziție, cel mai devreme, anul viitor. Dacă nu cumva documentele elaborate sunt doar formalizarea juridică a unei decizii deja luate, pe criterii mai mult sau mai puțin transparente“.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/08/general-fost-sef-al-smg-un-investitor-nu-va-dezvolta-o-linie-tehnologica-valabila-doar-pentru-patru-corvete-41453.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/08/general-fost-sef-al-smg-un-investitor-nu-va-dezvolta-o-linie-tehnologica-valabila-doar-pentru-patru-corvete-41453-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
Un investitor serios nu va dezvolta o linie tehnologică valabilă doar pentru patru corvete fără a avea certitudinea că facilitatea nu va putea să producă și altceva,pe o perioadă mai lungă de timp, a spus marți, pentru Mediafax, generalul (r) cu patru stele Ștefan Dănilă, fost șef al Armatei...

Preluat de la romania ntv