Câinele care a omorât un băiețel este un Amstaff adus în ţară din Italia, de unchiul băiețelului, aflat și el în concediu. Patrupedul care l-a atacat şi l-a ucis pe micuț la Sighetu Marmaţiei va fi eutanasiat de serviciul de ecarisaj aflat în subordinea instituţiei, a precizat marţi, pentru Agerpres, primarul municipiului Horia Scubli.

“Câinele, potrivit martorilor oculari, s-a repezit la gâtul copilului. În urma atacului i-au fost secţionate micuţului traheea şi laringele, decesul survenind la scurt timp în urma atacului. Echipajul Ambulanţei ajuns la locul accidentului a putut doar să constate decesul victimei”, a declarat directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, dr. Ioana Cătană.

Accidentul a fost sesizat la numărul unic 112 de un vecin al familiei care a fost martor la eveniment. Acesta a mai arătat că micuţul era singur în curtea gospodăriei, când a fost atacat de câine, şi probabil, s-ar fi jucat cu acesta.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Cecilia Grozavu, poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Câinele care a omorât un băiețel este un Amstaff adus în ţară din Italia, de unchiul băiețelului, aflat și el în concediu. Patrupedul care l-a atacat şi l-a ucis pe micuț la Sighetu Marmaţiei va fi eutanasiat de serviciul de ecarisaj aflat în subordinea instituţiei, a precizat marţi, pentru Agerpres, primarul...

Preluat de la EVZ