Cu toate acestea, atunci când vine vorba de costurile ridicate pe care băncile le percep pentru transferurile internaționale de valută sau retrageri de numerar în străinătate – chiar şi dacă ne referim la statele membre – Comisia Europeană doreşte să pună stop practicilor neprietenoase vizavi de consumatori.

 

Comisia abordează această problema printr-o consultare publică pe această temă care va dura până la sfârşitul lunii octombrie și care va analiza atât costul unei tranzacţii, cât şi costul conversiei monetare, prin colectarea opiniilor de la o gama variată de audiență.

 

“Vreau să mă asigur că toţi europenii plătesc mai puţin atunci când transferă bani în străinătate sau retrag bani din bancomate în timpul vacanţelor – indiferent de moneda pe care o folosesc sau unde se află în UE”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei.

 

Este un sentiment împărtăşit de mulţi şi Comisia nu este prima care subliniază această problemă.

 

În ultimii ani, au fost lansate tot mai multe start-up-uri fintech, inclusiv TransferGo, care oferă transferuri internaționale de bani ieftine şi rapide la costuri mult mai mici decât cele practicate de bănci.

 

Publicul a răspuns bine la numeroasele noi opţiuni de transfer de bani, multe dintre  aceste companii au crescut exponenţial, deoarece încrederea oamenilor în opţiunile alternative a crescut.

 

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Cu toate acestea, atunci când vine vorba de costurile ridicate pe care băncile le percep pentru transferurile internaționale de valută sau retrageri de numerar în străinătate - chiar şi dacă ne referim la statele membre - Comisia Europeană doreşte să pună stop practicilor neprietenoase vizavi de consumatori.   Comisia abordează această...

Preluat de la EVZ