„Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună”, a explicat Administraţia Prezidenţială, în legătură cu vizita șefului statului francez.

Vizita a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, ocazie cu care Macron a acceptat propunerea lui Iohannis de a continua dialogul la Bucureşti.

La începutul acestei luni presa relata că scopul vizitei lui Emmanuel Macron la București este de a discuta președintele Klaus Iohannis despre probleme care ţin de securitate şi apărare, dar şi problemele politice ale Uniunii Europene.

În cadrul vizitei de joi, preşedintele francez se va întâlni şi cu premierul Mihai Tudose.

Emmanuel Macron va solicita norme mai bune pentru lucrătorii francezi în condiţiile unei concurenţe neloiale a forţei de muncă din Europa de Est, în timpul unei vizite pe care o va efectua în regiune în perioada 23-25 august, a declarat, săptămana trecută, un oficial francez, citat de Reuters.

Macron s-a angajat să ia măsuri pentru a contracara „dumpingul social” în Franţa, metodă prin care companiile folosesc forţă de muncă mai ieftină din statele mai sărace din Europa de Est şi ameninţă locurile de muncă ale lucrătorilor francezi.

Oficialul francez a afirmat, sub protecţia anonimatului, că Emmanuel Macron va milita pentru reguli mai stricte privind piaţa muncii în timpul călătoriei sale în Austria, România şi Bulgaria, în perioada 23-25 august, când va purta discuţii şi cu premierii din Cehia şi Slovacia.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună”, a explicat Administraţia Prezidenţială,...

Preluat de la EVZ