– Știi de ce ești aici, umflatule?

– Nu știu, domnule.

– Domnule procuror, arogantule. Hai, nu te mai dai mare ca la televizor? Nu mai faci pe deșteptul? Cum le știți voi pe toate când ajungeți acolo și cum se uită toți proștii în gura voastră. Uite, de asta ești aici!

– Nu înțeleg.

– De prost ce ești. De aia nu înțelegi. Cum stăteau eu într- o seară, dau peste grasul ăsta trist la o emisiune. Făceai spume la gură. Și mi-am zis: ce paștele mă-sii, pe ăsta nu-l oprește nimeni? Când ți-am văzut și butonii de aur, ai fost mâncat!

Domnul procuror nu mințea cu nimic. A doua zi venise la Parchet cu gânduri mari – sesizare din oficiu. Și a început să scormonească – frați, surori, parinți, veri, fini, cumetri, nimeni nu a fost ratat.

– Cum dracu, mă, ăsta a lucrat numai la stat și își permite butoni de aur?

Ce copilărie tristă și săracă trebuie să fi avut acest procuror, dacă vedea suprema bogăție într- o pereche de butoni suflați cu aur.

– Vreau toate contractele pe care le-a semnat din 2008 și până azi. Și o listă cu persoane și firme care au lucrat cu el. Căutați evaziuni, spălări de bani, orice. Savem cu ce-i strânge pe ăștia ca să vorbească.

Ce înseamnă experiența, domnule! Evident că s-au născut evaziuni și infracțiuni conexe peste noapte. Iar oamenii, îngroziți de scenariul pușcăriei, cedau pe capete. Ar fi recunoscut chiar și crime, dacă ăsta era biletul lor spre libertate.

Asta anchetă! Să clădești din nimic și să atingi cerul cu mâinile. Chiar se credea Dumnezeu. În nici două luni reușise să adune 53 de volume la dosarul de urmărire penală. Premisele unui Mandat de arestare preventivă începeau să prindă contur.

Dar să revenim la umflatul cel antipatic cu butoni de aur. Într- o luni dimineată s-a trezit cu poliția la ușă. L-au luat pe sus, fără prea multe vorbe, și l-au înfipt pe bancheta din spate a unui Logan. Toată lumea părea că știe ce se întâmplă, mai puțin el. Reporteri agitați îl întrebau despre mită, trafic de influență și alte grozăvii.

A fost aruncat în biroul procurorului unde a urmat dialogul cu care începe povestea. Uimit și umilit a cerut un avocat.

– O să îți chemi avocatul când hotărăsc eu. Până atunci mai avem niște treburi de rezolvat.

– Nu vreau să vorbesc fără avocat.

– Te crezi în filme, grasule? Da la televizor cum vorbești fără avocat? Acolo ai curaj? Ești mâncat. Am cinci denunțuri pe tine. Pușcărie! Lăsați-l să-și cheme avocatul! Mă duc să-ți scriu ordonanța de reținere. Deseară dormi în oraș…

Nevinovat de-ai fi, când auzi vorbele astea parcă te cutremuri. Au urmat ore grele de declarații. Ca orice om care se simte nevinovat, credea că dacă va povesti lucrurile de-a fir a păr, procurorul o să-l creadă.

– Minți! I-a strigat la finalul declarației, după ce camera video a fost oprită.

Din nou cătușe, dar, de data asta l-au dus în arest. Aici a fost întâmpinat cu urale și zdrăngănit de castroane și linguri. Deținuții se bucurau să-l vadă în carne și oase și-l incurajau cum știau ei mai bine:

– Mai mult de 6 luni nu stai aici, frumușelule.

– Ești halit dacă mâine pici la Ștefăneasca. E pe mână cu ei.

– Fă și tu un 19 ca să dormi liniștit.

Ziua judecății a venit. Lăcrimase în exces ascultând vorbele avocatului, plânsese de furie la auzul acuzațiilor și rostise ultimul cuvânt printre suspine. Judecătoarea era femeie – Ștefănescu nu știu cum. Părea absentă și nerăbdătoare să-și încheie oricare ar fi fost treaba ei în sala de judecată. A respirat vizibil ușurată când s-a terminat spectacolul și a cerut un răgaz de o oră.

A ieșit pe aceeași ușă cu domnul procuror (nimeni altul decât erou nostru) și nu s-a putut abține să nu-l întrebe de față cu toată lumea :

– Dane, tu mai ai alte dosare? Mă duci și pe mine acasă că am mașina în service?

Și au plecat, lăsând în urma lor speranțe călcate în picioare și mult dezgust. Ordonanța de reținere expirase, așa că, în așteptarea unei pronunțări, inculpatul coborâse la o țigară. Un televizor anunța cu titluri galbene un breaking news: tocmai fusese arestat preventiv !

Dar când? Doar ce ieșise din sală, iar judecătorul ceruse timp. A urcat în grabă scările, gândind că își ratase propria sentință. Dar sala era goală. Nimeni nu știa nimic. Oficial, era încă un om liber.

După 10 minute totul devenea solemn. Completul de judecată citea ca și cum ar fi anunțat în premieră – televizorul avea dreptate – îl arestaseră…

rootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
 - Știi de ce ești aici, umflatule?- Nu știu, domnule.- Domnule procuror, arogantule. Hai, nu te mai dai mare ca la televizor? Nu mai faci pe deșteptul? Cum le știți voi pe toate când ajungeți acolo și cum se uită toți proștii în gura voastră. Uite, de asta ești...

Preluat de la EVZ