UPDATE 17.30. Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea unei judecătoare ca Inspecția Judiciară să-l cerceteze pe procurorul general Augustin Lazăr pentru declarații făcute în legătură cu OUG 13.

„A fost un test pentru independența magistraților. A fost un test bun pentru a se vedea dacă un membru CSM poate să spună ce gândește”, a spus procurorul general.

El le-a spus jurnaliștilor că a fost un singur vot pentru cercetarea sa de către Inspecția Judiciară.

„Nici eu nu știam de câtă încredere mă bucur”, a mai spus Lazăr.


La începutul şedinţei CSM de marţi, judecătoarea Simona Marcu a solicitat plenului suplimentarea ordinii de zi cu două puncte. Primul punct vizează sesizarea Inspecţiei Judiciare, în legătură cu modul în care “DNA și-a arogat competența de a verifica legalitatea și oportunitatea emiterii unui act normativ”, în speţă anchetarea celebrei Ordonanţei 13, despre care CCR a stabilit că s-a efectuat nelegal. Ancheta, susţine judecătoarea Marcu, citată de Agerpres.  trebuie efectuată  “în sensul celor reținute în decizia CCR, precum și sub alte aspecte, (…) în special cu privire la situația de la DNA Ploiești, respectiv dacă s-au cunoscut disfuncționalitățile de la această unitate de Parchet și care au fost măsurile, dacă s-au luat măsuri, care au fost acestea, pentru a preîntâmpina evoluția acestui caz”.,

Tot judecătoarea Simona Marcu a propus și sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la modalitatea în care Augustin Lazăr a gestionat comunicarea publică după trimiterea OUG 13. „Al doilea punct vizează sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13/2017, din perspectiva respectării obligației de rezervă pe care o are orice magistrat”, a mai spus Simona Marcu.

Simona Camelia Marcu a fost judecătoare la Secţia Contencios din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la detașarea la CSM.

În articolul Scandalul Ordonanţei 13. Ce riscă  procurorii DNA care au anchetat nelegal miniştri ai Guvernului Grindeanu, jurişti consultaţi de EVZ au explicat că, după decizia CCR, CSM se poate autosesiza sau poate fi sesizată Inspecţia judiciară pentru analizarea respectării legii decătre procurorii DNA. Concret, procurorii anticorupţie pot fi acuzați de încălcarea legii 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor. Această lege prevede la articolul 99 că dacă procurorul știe că există motive legale de a se abține și nu o face, ori nu are motive legale să ancheteze o faptă poate fi acuzat de abatere disciplinară. În acest sens s-a pronunțat, de altfel, și Valer Dorneau, președintele CCR: „Procurorul ar fi trebuit, analizând acea plângere, să vadă dacă există sau nu există impedimente care să-l împiedice să înceapă urmărirea penală”.

Știre în curs de actualizare

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
UPDATE 17.30. Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea unei judecătoare ca Inspecția Judiciară să-l cerceteze pe procurorul general Augustin Lazăr pentru declarații făcute în legătură cu OUG 13.„A fost un test pentru independența magistraților. A fost un test bun pentru a se vedea dacă un membru CSM poate...

Preluat de la EVZ