Și, tot ca să respectăm adevărul istoric, văzusem Sarajevo în 1982 ultima oară înainte de Revoluție. Este interesant câte poți vedea când te uiți la un oraș la asemenea intervale de timp. Atunci se văd cel mai bine tendințele, construcțiile, investițiile, dar și memoria neatinsă și lăsată special în glastră ca aducere aminte.

Una dintre cele mai importante imagini pe care o aveam din perioada 2003-2006, când mersesem cu câteva proiecte la Sarajevo, o reprezenta, și atunci, un anumit cult al războiului și al rănilor nevindecate. De la aeroport către centru, în mod special, gazdele noastre insistau să ne arate urmele tirurilor de arme ușoare, cartușe de transportor blindat sau chiar urmele de bombardamente, lăsate așa la 10 ani după război. Alături, clădirile erau noi, vopsite, așezate, însă acolo unde se trăsese, în special pe drumul acesta de la și înspre aeroport, fuseseră păstrate clădirile ciuruite de gloanțe și lovite de bombe, blocuri clasice ca-n anii 60 la noi, hruscioviste, dar redesenate de proiectilele care mușcaseră din tencuială.

Revenind acum la Sarajevo, am găsit un oraș de-a dreptul nou. Dacă pe dealuri au rămas cartierele entice separate, cel sârbesc, cu precădere, pe vale a apărut o lume nouă, ca și cum torentele adunaseră această lume, în amestecul de aluminiu și sticlă, clădiri moderne drumuri largi, asfaltate, bănci, magazine și clădiri rezidențiale. Aici s-a plămădit noua generație a națiunii bosniaco-herzegovină, a cărei obiectiv e prosperitatea și pragmatismul afacerilor în clădirile investiții qatareze, saudite, turcești, emirateze, ruse și europene, de toate culorile. În special germane. O lume nouă născută după război și după independență.

În schimb, din loc în loc, am regăsit vechii mei prieteni, clădirile ciuruite sau bombardate. Au rămas așa. Majoritatea nu sunt locuite, sunt amplasate printre clădiri noi sau cele clasice cu fațadele refăcute. Dar musai printre ele sunt aceste amintiri încastrate în modern, rănile eterne și suferințele exhibate ale noului stat confederal crescut din război și combinația discutabil europenește a unei Constituții cu trei etnii și trei credințe.

Primul stat cu o președinție tri-partită, nu cu un președinte unic, el semnifică confederația Bosnia-Herzegovina alcătuită din Federația bosniaco- croată și Republica Sârbska. Rezultatul e o oribilitate administrativeă la cei 3,5 milioane de locuitori, cu 60% din buget, care alimentează doar această administrație la nivelul cantoanelor cu administrație proprie. Complet ineficientă și nefuncțională. Ca să urmărești un criminal trebuia ca ministerul de interne dintr-un canton să vorbească pe bază de acord cu ministerul omolog al cantonului alăturat.

În realitate, cea mai coezivă administrativ rămâne Republica Sârbska, a sârbilor lui Milorad Dodik, cu capitala la Banja Luka. Cea mai reticentă la schimbări, la integrarea noului stat, dar și cea cu porniri separatiste. Dodik, bun prieten cu Putin, poate mai puțin cu omul forte de la Belgrad, Alexandr Vucici, pe care-l mai încurcă prin acțiunile sale, are o susținere fantastică la Biserica ortodoxă sârbă și la naționaliștii sârbi, mai ales cei din Partidul Radical al lui Vojislav Seseli, proaspăt eliberat de la Haga fără acuzații care să fi ținut pentru acțiunea sa de genocid. Și tocmai a retras toți sârbii din administrația central dintro dispute legată de blocarea adoptării unei zile naționale a Republicii Sârbska ce se vrea primul pas spre separatism. Cultivat asiduu de Moscova, care l-a primit pe Dodik înainte de lansare programului de descompunere a Bosniei, ca să nu mai spunem de realimentare a spectrului războiului.

Și peste toate aceste răni tronează memoria chinuitoare a masacrului de la Srebrenica. Sârbii continuă să spună că ei nu au fost singurii, că și musulmanii au masacrat sârbi. Până la proba contrarie, aici masacrul e probat. Toți bărbații musulmani au fost uciși, inclusiv copii de gen masculin. Iar masacrul a avut ca martori căștile albastre olandeze care nu au putut interveni. Atunci nu aveau voie nici să tragă. De aceea, memoria rămâne cu pata rușinii pe sârbi și cu responsabilitatea martorului pe umerii Olandezilor, cei care vor fi cei mai verticali și duri în a sancționa alunecările anti-democratice și încălcările drepturilor entice din Balcani.

rootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Și, tot ca să respectăm adevărul istoric, văzusem Sarajevo în 1982 ultima oară înainte de Revoluție. Este interesant câte poți vedea când te uiți la un oraș la asemenea intervale de timp. Atunci se văd cel mai bine tendințele, construcțiile, investițiile, dar și memoria neatinsă și lăsată special în...

Preluat de la EVZ