loading…

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a anunțat, astăzi, că prin ancheta DNA privind OUG 13 s-a perturbat buna activitate a Guvernului.

“Considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului și s-au perturbat și relațiile care trebuie să existe între cele trei autorități — judecătorească, executivă și legislativă”, a declarat Valer Dorneanu după ședința în care Curtea a analizat o sesizare pe această temă.

El a precizat că decizia judecătorilor de la CCR a fost luată cu “o majoritate semnificativă”.

“Practic, DNA s-a apucat să verifice în ce măsură au fost îndeplinite condițiile de aprobare a unei ordonanțe de urgență, în ce măsură s-a întrunit condiția extraordinară, în ce măsură acea stare nu putea fi rezolvată altminteri, dacă s-a motivat sau nu urgența. A mai verificat dacă s-au primit toate avizele, de la Consiliul Legislativ, de la CSM, lucruri care exced autorității DNA. Aceste verificări se fac de către Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate. Pe de altă parte, aceste lucruri s-au făcut în timpul desfășurării procesului legislativ. Ordonanța era trimisă Parlamentului, care putea să o aprobe, să o modifice, să o nu o aprobe și lucrurile acestea se întâmplau în acest interval. Prin aceasta, considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului și s-au perturbat și relațiile care trebuie să existe între cele trei autorități — judecătorească, executivă și legislativă”, a explicat Dorneanu.

Sesizarea CCR a fost făcută de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a considerat că, procedând la anchetarea oportunității, circumstanțelor și împrejurărilor elaborării proiectului de act normativ, “reprezentanții Ministerului Public au uzurpat unele dintre competențele Guvernului, prin Ministerul de Justiție, fapt care a condus la apariția prezentului conflict juridic de natură constituțională, în sensul deciziilor CCR”.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/presedintele-ccr-consideram-ca-s-a-perturbat-buna-activitate-a-guvernului-prin-ancheta-dna-36468.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/presedintele-ccr-consideram-ca-s-a-perturbat-buna-activitate-a-guvernului-prin-ancheta-dna-36468-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv