Polițiști, pompieri, specialiști de la descarcerare și un echipaj SMURD au descins, în această seară, pe strada Aleea Constructorilor din cartierul brașovean Tractorul, după primirea unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care cineva sesiza faptul că vine un miros de cadavru din apartamentul unui vecin. 

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit mort, după ce ușa locuinței acestuia a fost forțată de cei de la descarcerare.

Bărbatul nu mai fusese văzut de mai multe zile, însă abia acum vecinii i-au observat lipsa.

La fața locului s-au deplasat criminaliști pentru a stabili cauza morții bărbatului.

Acesta este cel de-al doilea caz de inrrare forțată în locuință, înregistrat astăzi în județul Brașov, după ce, în cursul după-amiezei, o familie întreagă a fost găsită decedată în casă, intoxicată cu monoxid de carbon. Este vorba despre doi soți, în vârstă de 40, respectiv 43 de ani și de fiul lor, în vârstă de 4 ani, găsiți decedați în garsoniera lor din Făgăraș.

Ca și în cazul bărbatului găsit în această seară la Brașov, și decesul acestora a survenit în urmă cu mai multe zile.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Polițiști, pompieri, specialiști de la descarcerare și un echipaj SMURD au descins, în această seară, pe strada Aleea Constructorilor din cartierul brașovean Tractorul, după primirea unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care cineva sesiza faptul că vine un miros de cadavru din apartamentul unui vecin. Un bărbat...

Preluat de la EVZ