loading…

ANI anunță că a sesizat Parchetul General în legătura cu existența unui conflict de interese penal, în care s-ar fi aflat primarul din Arad, Gheorghe Falcă.

Edilul ar fi aprobat documente pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de o firmă la care el și soția sunt asociați, conform Mediafax.

“În exercitarea atribuțiilor de serviciu, Falcă Gheorghe a semnat și aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportunitate, două autorizații de desființare și o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeași societate comercială – Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată și soția sa dețin calitatea de asociați. De asemenea, soția persoanei evaluate deține și funcția de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL. Cele 40 de acte materiale au fost semnate și aprobate de Falcă Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Arad, pe perioada mandatelor 2008 – 2012, respectiv 2012 – 2016. În perioada evaluată, SC Pro Arhitectura Arad SRL a distribuit dividende în cuantum de 403.000 Lei. Astfel, procedura de semnare și aprobare a documentelor sus-menționate a generat, în mod indirect, un folos material atât pentru Falcă Gheorghe, cât și pentru soția acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

În acest context, Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Gheorghe Falcă a fost informat de inspectori.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/ani-gheorghe-falca-in-conflict-de-interese-penal-parchetul-general-sesizat-pentru-cercetari-36450.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/ani-gheorghe-falca-in-conflict-de-interese-penal-parchetul-general-sesizat-pentru-cercetari-36450-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv