loading…

Inspectoratul Școlar Prahova a demarat verificări după ce unul dintre subiectele date la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română a fost redactarea unui “denunț”. Subiectul a fost mai fost dat în cel puțin un județ.

Subiectul redactării unui denunț a fost postat pe pagina sa de socializare de către unul dintre profesorii evalutori de la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, desfășurată sâmbătă în Prahova. „Imaginează-ți că te numești Luca Străjescu și ești personajul care colectează cotele țăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul „Moromeții” de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota. Nimic altceva decât un subiect de Olimpiadă de română (jud. Prahova), etapa județeană, cls. XII, anul 2017”, a scris Dan Gulea, profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești.

Potrivit cadrului didactic, denunțul valora 30 de puncte, iar întreaga lucrare 120 de puncte.

„Înțeleg că DNA Ploiești are foarte mult de lucru (își face de lucru), dar a transfera denunțul în curriculumul școlar, fie și în forma asta, a subiectelor de olimpiadă, întrece limitele bunului simț. Dar spune foarte mult despre lumea de azi, a denunțului. Olimpiadele denunțului”, a adăugat profesorul.

Potrivit Inspectoratului Școlar Prahova, subiectele nu au fost făcute de Ministerul Educației. „Colegii mei au avut de ales: fie fac la nivel de județ, fie se asociază cu mai multe județe și fac un subiect unic. Au ales a doua variantă. Știu sigur de Cluj și Bistrița că au mai fost în această asociere. Fiecare a făcut partea lui din subiecte. Acum nu știu cine a făcut acest subiect”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Aurel Graur, purtător de cuvânt al ISJ Prahova

Potrivit sursei citate, se fac verificări dacă acest subiect este conform cu programa școlară. „Oamenii sunt mai mult curioși cine a făcut asemenea subiect. Verificăm și asta. Probabil nu s-au gândit, când l-au făcut, că va crea atâtea discuții. Subiectul a fost dat, problema e dacă e conform cu programa școlară”, a adăugat Aurel Graur. 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/inspectoratul-scolar-prahova-verifica-daca-subiectul-redactarii-unui-denunt-este-conform-cu-programa-36418.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/inspectoratul-scolar-prahova-verifica-daca-subiectul-redactarii-unui-denunt-este-conform-cu-programa-36418-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv