Scriitorul Mircea Cărtărescu a explicat în cadrul emisiunii „În fața ta” că problema nu e a ordonanței în sine. “Ceea ce îi sperie pe oameni și îi face să iasă și după ce i s-a scos nervul, cum se spunea pe vremuri la măsele, e ceea ce ea simbolizează. E faptul că datorită existenței acestei ordonanțe oamenii au început să-și dea seama că dincolo de agenda cu care PSD a câștigat alegerile, mai e o agendă”, a spus Mircea Cărtărescu.

„Primul lucru pe care l-au făcut: acest cuțit înfipt în spatele justiției. Faptul că noi am început să credem că există și alte lucruri pe care le urmăresc în ascuns s-a datorat acestei ordonanțe”, a mai spus scriitorul.

 Cărtarescu a mai spus că l-a ascultat în urmă cu ceva timp pe Cristian Tudor Popescu, pe care recunoaște că nu l-a apreciat întotdeauna ca un comentator politic serios, dar care, de data aceasta, ca și în alte dăți, l-a convins. 

“Și el a spus așa: este un plan în trei etape pe care PSD l-a conceput din 2012, de mai muiltă vreme, și care înseamna: salvarea din închisoare a celor aflați în procese dintre șefii lor, a doua etapă ar fi dezactivarea într-un fel sau altul a DNA, DIICOT și a întregului mecanism care luptă împotriva corupției, și al treilea – și n-o să uit niciodată cum a rotit așa, amenințător, ochii în cap Cristian Tudor Popescu, într-un mod foarte simpatic, de altfel, – Romexit-ul, asta vor ei până la urmă”, a adăugat Cărtărescu, citat de digi24.ro.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Scriitorul Mircea Cărtărescu a explicat în cadrul emisiunii „În fața ta” că problema nu e a ordonanței în sine. “Ceea ce îi sperie pe oameni și îi face să iasă și după ce i s-a scos nervul, cum se spunea pe vremuri la măsele, e ceea ce ea simbolizează....

Preluat de la EVZ