Potrivit unor surse din cadrul primăriei Bucureștiului, Brândușa Novac, fosta șefă de la Globus, demisă de la cârma instituției pentru ilegalități, a fost astăzi la discuții în Aleea Circului. După mai bine de o lună de când primarul general al Capitalei l-a demis pe Victor Coman, managerul Circului Globus, edilul-șef a ales o nouă conducere. Gabriela Firea l-a numit pe Bogdan Stanoevici în funcția de director general interimar, iar pe Sanda Ladoși, director adjunct interimar responsabil cu domeniul artistic. 

Potrivit unor surse din cadrul primăriei Capitalei, Brândușa Novac, fosta șefă a Circului, a fost văzută astăzi la discuții cu Bogdan Stanoevici. Aceasta ar urma să ajute la tot ce ține de partea artistică. Tot potrivit surselor noastre, directorul general interimar ar fi spus că spectacolele nu vor începe în luna martie, pentru că nu este timp să pună la punct toate cele necesare. „În luna aprilie, doamna Novac este liberă să ocupe locul de manager la Circul Globus. Până atunci este legată de mâini și de picioare. Nu are ce să facă din cauza instanței. De aceea se amână începerea spectacolului“, ne-a declarat sursa.

Pe 2 octombrie 2014, Brândușa Novac a fost condamnată de magistrații Curții Supreme la 6 luni de închisoare cu suspendare, cu doi ani și șase luni termen de încercare, pentru conflict de interese. Dosarul pe numele acesteia a fost instrumentat de procurorii Parchetului Curții de Apel București, la sesizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI). În raportul transmis Parchetului în privința conflictului de interese în materie penală, inspectorii ANI arătau că, în perioada 5.12.2006 – 10.04.2008, în calitate de Director/manager al “Circ & Variete Globus” București, Novac a semnat 11 contracte de realizare a regiei și a scenariilor pentru spectacole cu societatea SIDUS ARTIS S.R.L., societate în cadrul căreia avea calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 50%. “Valoarea totală a celor 11 contracte semnate cu încălcarea legislației privind conflictul de interese în materie administrativă, precum şi a celei  prevăzute de Codul Penal al României, este de 758.217 lei (aproximativ 200.000 de euro)”, se preciza în document, potrivit mediafax.

Primarul general Sorin Oprescu a semnat decizia de eliberare din funcție a Brândușei Novac, în baza sesizării Agenției Naționale de Integritate, care a găsit-o incompatibilă cu funcția deținută în cadrul Circului Globus.

Potrivit surselor din cadrul primăriei Capitalei, Brândușa Novac vrea să preia fotoliul de manager al Circului, dar totodată, să-și recupereze și banii pe care consideră că trebuie să îi primească de la instituția pe care a condus-o. După ce a fost demisă din funcție, din cauza incompatibilității, fostul deputat PDL a dat Circul în judecată, pretinzând să i se returneze banii cuveniți din drepturile de autor, pentru perioada 2014-2015. Potrivit surselor suma se ridică la 1,5 milioane de lei. Bani publici.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Potrivit unor surse din cadrul primăriei Bucureștiului, Brândușa Novac, fosta șefă de la Globus, demisă de la cârma instituției pentru ilegalități, a fost astăzi la discuții în Aleea Circului. După mai bine de o lună de când primarul general al Capitalei l-a demis pe Victor Coman, managerul Circului Globus,...

Preluat de la EVZ