Ci, dimpotrivă, încercăm, având pe masa de studiu doar un mulaj trabuco-facial, să contribuim la însufleţirea prietenoasă, tovărăşească, afectuoasă chiar, a unui organism dispărut de milioane de ani.

Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de un element simplu, de un detaliu obligatoriu al uniformei, spre a ajunge la identificarea familiei, grupului şi, apoi, a speciei, păstrându-ne în siajul teoriei lui Carl Linné (părintele taxonomiei moderne!), care poate fi redusă la adagiul sentenţios: „Dă-mi osul şi-ţi dau dobitocul!”. Ca să nu vă mai fierb atâta, e vorba de urma de cozoroc lăsată pe stânca bătută de vânturi, ploi, lapoviţe, ninsori şi alte intemperii, ce ar putea fi reprezentarea ever în timp a clasei politice româneşti (neapărat şi cu vederi liberale!).

Vom recurge, prin urmare, la un exerciţiu unic de imaginaţie ştiinţifică. Vom efectua în premieră un experiment pe care nimeni nu l-a reuşit până acum, niciun biolog, niciun geolog, niciun zoolog, niciun antropolog, politolog sau paleolog(!). Plecând doar de la amprenta în timp şi piatră a cozorocului şepcii (fiindcă trupul, aşa cum ştiţi, a dispărut demult, în negura pleistocenului mediu, de când datează dânsul!), vom încerca să aducem la viaţă o fosilă. Dacă vom reuşi, bine. Dacă nu, nu. Omul fosil tot aşa rămâne…

Mai întâi, trebuie să ne învârtim în jurul gurii. Din cauza milioanelor de ori din existenţa sa când a trebuit să spună sec şi cu privirea prăbuşită-n gol: „Da, s’trăiţ’!”, gura a căpătat o formă aparte, clovnerească, rotunjită şi cu buzele ţuguiate. Dându-şi seama că exista riscul să rămână aşa – ceea ce ar fi dat o alură cumva vulgară faciesului – s-a gândit să umple gaura aceea cu un trabuc. Acesta fumegă tot timpul, ca un coş de vapor, însă orizontal.

Apoi, din cauza şepcii căzute în neştire pe craniul incipient, morfologia urechilor s-a schimbat şi ea necruţător, de-a lungul timpurilor, amintind hotărât de un exemplar din marea familie a primatelor avansate spre vagi promisiuni neanderthaliene. Disproporţia păguboasă şi ridicolă a pavilioanelor a fost însă transformată cu viclenie simbologică de către ideologi în, chipurile, creşterea nemăsurată a capacităţilor auditive, atât de necesare speciei.

Mai departe, semnificaţia trunchiului puţin aplecat în faţă, care e clar că trădează dispoziţia anatomică a unui caracter servil continuu (fapt ce i-a afectat coloana!), a fost în mod samavolnic decorată de către aceiaşi teoreticieni ai speciei cu o aură puţin „sherlockholmes”-iană, obţinând fraudulos imaginea generică a detectivului aflat pe urmele ucigaşului (în profunzime însă, ale disidentului!). Numai că toată lumea ştie că modelul de şapcă purtat de eroul lui sir Arthur Conan Doyle era cu totul altul decât acela bleumarin, cu fundul plat şi cozorocul din plastic negru. Cât despre uniformă, ce să mai vorbim!

În fine, dacă tot am adus-o cum-necum la viaţă, fosila e musai să arate ca un om viu. El este îmbrăcat într-un costum elegant şi e surprins alunecând în jos, uşor, pe nervul sciatic al scării de la avion. Proaspăt întors dintr-o călătorie la Moscova…

Din raţiuni cu totul externe nouă, el poate fi şi ministru!    

rootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
Ci, dimpotrivă, încercăm, având pe masa de studiu doar un mulaj trabuco-facial, să contribuim la însufleţirea prietenoasă, tovărăşească, afectuoasă chiar, a unui organism dispărut de milioane de ani.Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de un element simplu, de un detaliu obligatoriu al uniformei, spre a ajunge la...

Preluat de la EVZ