Întrebat, miercuri, despre procesul pierdut de Iohannis, preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a limitat să spună că “nu este o situaţie tocmai plăcută pentru preşedinte” şi a mutat rapid discuţia spre mediul de afaceri. “Eu sunt îngrijorat de altceva: ce face acea instituţie bancară care e chiriaşă în acea casă. Asta mă interesează. Să nu care cumva să rămână pe drumuri, acum se schimbă statutul imobilului. Ce face Primăria (Sibiului – n.r.) – face licitaţie, nu face licitaţie? Asta mă preocupă, pentru mediul de afaceri”, a afirmat Dragnea.

De altfel, liderii PSD nu l-au taxat, în declaraţii publice sau comunicate de presă, pe Klaus Iohannis pentru procesul pierdut.

Într-un interviu la Antena 3 în aceeaşi seară, Dragnea a îndemnat la “dialog” cu şeful statului. “Sa revin la presedinte: eu am inteles uman marea lui frustrare din noaptea de 11 decembrie (…) dar nu poti ramane la nesfarsit asa, ai obligatii constitutionale si trebuie sa fii mediator. Cei pe care i-a sustinut au pierdut rau. Sper sa inteleaga, eu am facut mereu aceste apeluri la dialog”, a spus el.

Şeful PSD a salutat, apoi, atitudinea lui Klaus Iohannis la depunerea jurământului de către cei 4 noi miniştri şi a vorbit despre terminarea “războiului permanent” la vârful statului. “E o atitudine civilizată, cred eu, normală. Riscăm să ni se pară anormală o atitudine normală, din păcate. De dinainte de campanie, în timpul campaniei, după alegeri, indiferent de atacurile la care am fost supus, mi-am menţinut echilibrul şi am făcut apel mereu la dorinţa de stabilitate şi la dialog. Fără dialog şi într-un război permanent între primii oameni din stat, între instituţiile importante din acest stat, asta fragilizează România într-o perioadă extrem de complicată”, a declarat Dragnea la Romania TV.

“Sper ca preşedintele să fi înţeles că are atribuţii constituţionale foarte clare, dar şi foarte importante. Din partea mea, este toată deschiderea pentru asta pentru că noi avem un singur proiect, România. În loc să o sfâşiem, cred că putem să o construim”, a arătat liderul PSD.

Dragnea a vorbit despre o schimbare de atitudine a lui Iohannis faţă de el şi Guvern: “Pentru că un război dus la nesfârşit nu garantează că îl va câştiga cel care îl generează şi îl întreţine. Poate că s-a gândit la asta şi s-a gândit că e mai importantă România. Sper să fie ceva de durată”.

Şeful PSD a propus şi o discuţie “serioasă” între liderii politici pentru a se ajunge la o “înţelegere” privind calea de urmat în multe domenii, discuţie sub patronajul Preşedinţiei României. El şi-a exprimat speranţa ca preşedintele Klaus Iohannis “să cumpănească bine”.

“Şi atitudinea de astăzi mă face să sper că va cumpăni şi va cântări cu multă înţelepciune înainte de a lua o decizie pentru că, dincolo de acest referendum – posibil sau nu – cred că foarte important e să se genereze o discuţie serioasă între liderii politici – poate fi sub patronajul preşedintelui – pentru a se realiza o înţelegere privind calea de urmat în multe domenii, lucru care trebuia să fie făcut demult. Nu e prea târziu. E târziu, dar nu e prea târziu”, a declarat Dragnea, joi, la Romania TV.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Întrebat, miercuri, despre procesul pierdut de Iohannis, preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a limitat să spună că 'nu este o situaţie tocmai plăcută pentru preşedinte' şi a mutat rapid discuţia spre mediul de afaceri. 'Eu sunt îngrijorat de altceva: ce face acea instituţie bancară care e chiriaşă în acea casă....

Preluat de la EVZ