Dragi lupi, padawani și hobbiți, vorbeam pe Skype, noaptea trecută, cu unul dintre finii mei din State, angajat în industria spațială. Știu că mă folosește și accept cu plăcere să-i spun punctul meu de vedere, poate îl ajută să aibă succes. Convorbirile noastre pleacă de la timp, familie, de la filme și mașini și apoi ajung întotdeauna, dar întotdeauna, la călătoria către Marte! Îl înțeleg pe finul meu, este pasiunea, obsesia dar și profesia lui. De mai multe ori mi-a spus să-l iert pentru că aduce mereu vorba despre același lucru, dar el și patronul lui, au nevoie și de o vedere de la un om absolut neimplicat, mai mult, de foarte departe, din Europa de Est. Din tribune se vede mai bine! I-am răspuns că dacă aș fi acceptat, așa bătrân și bolnav cum sunt, îmi număr zilele, și eu aș vrea să plec pe Marte în primul val de coloniști! Finul meu a râs și a spus, nanule, văd că vrei 1.000 de acri pe Marte! Mi s-au aprins toate ledurile, dar nu am reacționat cu nimic, am continuat să vorbim.

Am pus pe un motor de căutare. Informația că primii coloniști de pe Marte vor primi, gratis, 1.000 de acri, fiecare, adică 406 hectare, nu există. Este, probabil, promisiunea internă făcută de Elon Musk celor 1.000 de primi coloniști marțieni!

Trebuie să vă mai spun ceva. Informațiile despre planeta Marte sunt mult mai multe și precise, decât se află în spațiul public. Sunt informații protejate, deținute de particulari, care au cheltuit mult ca să le obțină.

Vedeți, această trecere de la stat la particulari a explorării cosmice s-a făcut, în State, din cauza cârpelor ude de ecologiști și a filosofilor de mahala, de stânga, care plângeau peste tot că copiii nu au ce mânca și statul aruncă cu banii în Cosmos! Da. Parțial au dreptate, în curânt toată omenirea nu va mai avea ce să mănânce, dacă nu se colonizează Cosmosul. Capacitatea de susținere a Pământului a miliardelor de oameni este limitată, chiar în cazul unei egalizări a consumului de tip comunist.

Dacă nu știți, există mai multe parteneriate între firmele spațiale americane, rusești, japoneze și franțuzești. Diferențele fac uniunea, scopul este supraviețuirea tuturor. Particulare, doar vreo două de stat. Lecția capitalismului este că particularii fac întotdeauna mai mult, mai bine și mai repede decât statul. Se pregătește cea mai mare explorare din istoria Pământului, față de care Marco Polo, Columb, Cook, Magellan, Livingstone și alți exploratori celebri ar fi invidioși. Navigare necesse est!

Am vorbit mult cu finul meu și noaptea trecută și mereu. Cred și probabil nu mă înșel că terraformarea planetei Marte este mai ușoară și mai rapidă decât s-a lăsat să se înțeleagă, în public.

Îmi amintesc cum, copil fiind, am auzit la radio de lansarea primului satelit artificial al Pământului ”Sputnik 1”. Și semnalele pe care le transmitea din Cosmos. Apoi Gagarin, primul om în Cosmos, Armstrong pe Lună, apoi prima sondă care părăsea sistemul solar, prima navetă. Câtă emoție. Câtă mândrie! O să prind și prima echipă de exploratori ajunsă pe Marte?

Am în genă neliniștea de explorator. Altfel nu aș fi căutat comori doi ani și nu m-aș fi angajat secund-navigator în echipajul lui Saad. Am cotrobăit bună parte din lumea asta, dar mă uit mereu pe cer. Acolo, acolo departe, este adevărată explorare! Să explorezi, să cauți, să găsești și să nu te lași niciodată doborât!

Dar până în Cosmos, ne mănâncă rușii! Dacă eu mai glumesc serios, Țările Baltice sunt foarte țepene când vine vorba de imperiu. Iată, din curierul UE:

Comisia Europeană a decis că suspendarea retransmisiei unui canal în limba rusă pe teritoriul Lituaniei este conformă cu legislația UE. Autoritățle lituaniene informaseră C.E , în decembrie 2016, că RTR Planeta, un canal rus de televiziune care emitea din Suedia către Lituania, difuza conținuturi care incitau la ură. Prin urmare, emisia postului a fost suspendată pentru trei luni, după ce pe parcursul mai multor programe s-a vorbit despre confruntarea militară în desfășurare care implica Rusia și conținea amenințări lipsite de ambiguitate referitoare la invadarea sau distrugerea altor state, inclusiv a statelor baltice. Comisia a evaluat măsurile luate de Lituania pe baza Directivei privind media audiovizuale (DSMAV) care interzice discursul ce incită la ură. Astfel, Comisia a decis că suspendarea recepționării postului RTL Planeta este justificată. Este a doua suspendare a postului rus, într-un interval de doi ani, pentru același tip de discurs. Pentru a asigura o mai bună protecție împotriva discursului de ură, propunerea Comisiei de revizuire a Directivei SMAV din 25 mai 2016 lărgește definiția discursului de ură, referindu-se la incitarea la violență și ură în legătură cu originea etnică, handicap, convingeri, vârstă, orientare sexuală. Propunerea prevede, de asemenea, o măsură specială, destinată platformelor de video-sharing (ex. YouTube) care trebuie să ia măsuri de protejare a publicului față de incitarea la ură și violență.

https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/decision-suspend-broadcast-russian-language-channel-rtr-planeta-lithuania-complies-eu-rules

Polonia își întărește simțământul naționalist și prin mijloace de distracție și relaxare:

Polonia este prima țară din Europa care a adoptat sistemul video la cerere (Vod) ShowMax lansat în 2015 de grupul sud-african Naspers. ShowMax este accesibil prin propria platformă și prin aplicații în limba poloneză, concepute special pentru Polonia. Conținuturile propuse pun accentul pe emisiuni de televiziune și filme locale. De altfel, ShowMax a anunțat că a cumpărat drepturile exclusive pentru o gamă mare de spectacole locale, dar și pentru un catalog cu cele mai apreciate filme din Polonia. Aceasta este considerată o piață foarte dinamică pentru Vod, cu peste 7 milioane de persoane care plătesc pentru a vedea programe online dintr-un total de 38 de milioane de locuitori, explică PDG al ShowMax, John Kotsaftis. Pe piața poloneză, serviciul sud-african va trebui să facă față concurenței site-urilor pirat care au destul de mult succes. Pentru implementarea în Polonia, ShowMax se folosește de o echipă locală, condusă de Maciej Sojka, fost angajat al Google.

http://www.agenceecofin.com/audiovisuel/1802-44956-le-sud-africain-naspers-arrive-sur-le-marche-europeen-de-la-vod-via-la-pologne

Sunt cu ochii pe Polonia, clasamentul oficial de la Pentagon pentru ianuarie 2017, arată că au a noua armată a lumii, este aliatul strategic regional perfect pentru România. Avem aceleași probleme, aceiași inamici, nu avem graniță comună. Am avut! A fost o vreme când mândrii polonezi cereau, pe multe căi, să ne aliăm cu ei. O să mai vrea și astăzi?

Este un weekend înșelător, atenție la circulație. Trebuie, cu toții, să ajungem la ziua de mâine, doar este, în definitiv, o altă zi!

BERBEC   Berbecii de toate categoriile, trebuie să-şi îndrepte atenţia către membrii mai mici ai familiei ca să n-o păţească, mai ales dacă sunteţi pe pârtie, la munte.  Mici îmbunătăţiri şi transformări favorabile ale unei situaţii, veşti bune de departe. Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Poate la un film, poate la un concert, poate la un club neagresiv, plăcut şi nepoluant. Și mai ales ignifug. Duminica este zi de aranjat garderoba pentru sezonul de primăvară. Vine primăvara, nu ai nicio grijă, totul este aranjat!

TAUR     Este greu să renunţi la comoditate, putem inţelege, este doar sâmbătă. Dar ai multe de făcut în gospodărie, curăţenie în primul rând. Sfatul stelelor este să ceri un ajutor calificat. In viata este ca in supermarket: ai de unde alege, dar nu găseşti ce iţi trebuie. Mai nou, se pare ca şi oferta este de proastă calitate! Dacă astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile prietenilor si ale anturajului, în general, nu-ti risipi inutil energia ca sa demonstrezi că ai totuşi dreptate. Legăturile de sânge şi de mir conteaza, restul sunt niste străini, aşa că tot de la parinţi sau frati poţi obtine ceva bani şi poate si o vorba buna. Asta duminică. Trebuie doar să încerci.

GEMENI    Nu ştie nimeni cum să-ţi intre în voie. Dai impresia unei persoane distrate, distante, lipsită de empatie. Sâmbăta aceasta analizează şi descoperă cauzele înstrăinării tale. Relaxează-te!  Mult entuziasm şi optimism şi o privire mai filozofică asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile iernii târzii. Stelele şi conjunctura astrologica te avantajeaza astazi, protejandu-te eficace impotriva atacurilor familiei şi prietenilor care vor neapărat să te scoată la plimbare sau la nu ştiu ce festival, sau concert de jazz. Tu vrei la munte! Duminica trebuie sa eviţi asumarea de angajamente şi responsabilităţi pe termen lung, să nu faci promisiuni bombastice pe care apoi să le regreţi.

RAC    O stare te cuprinde azi, nemotivat. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. In aceasta perioada a weekendului ai ceva noroc. Poziţia lui Venus indică prietenii noi şi petreceri reuşite, asa ca fa un tur de telefoane pe la prieteni ca să vezi de unde sare invitatia.  Se poate să primeşti scurte veşti neaşteptate de la membrii familiei şi/sau de la prieteni. Surprize plăcute şi mai puţin placute, situaţii care evolueaza spre intorsaturi neaşteptate, dar comice până la urmă, sunt deliciile weekendului.

LEU    Această dimineaţă de sâmbătă îţi aduce o nouă atitudine faţă de cei pe care îi bănuieşti că profită de bunele tale intenţii. Te hotărăşti să nu te mai înduioşezi chiar de la prima strigare. Perioada favorizează nativii din prima jumătate a zodiei. Toată lumea se grăbeşte. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta sentimentală. Trebuie doar să inspiri încredere şi să asiguri pe cei din jur că se pot baza pe tine, în orice împrejurare. Sâmbătă ai tendinţa, pentru unii supărătoare, de a fi permanent în ofensivă, sa ţii la părerea ta si sa nu  faci concesii sau compromisuri nimanui. Pastreaza-ti calmul si umorul. Duminica poti sa primesti o veste in doi peri despre o reuniune de familie la care te aşteptai să fii invitat.

FECIOARĂ   Imaginezi feluri de mâncare complicate, dar delicioase. Nu te opri, ceva-ceva tot o să iasă! In acest weekend faci schimbarile la care te gandeai de mai mult timp, care privesc dispunerea şi ergonomia camerei tale şi de ce nu a bucătariei şi a livingului. Debarasează-te de toate prejudecatile si micile frane psihice care ti-au frânt elanul si nu ţi-au permis să-ti arati adevaratele calitati de organizator şi de ce nu, de arhitect amator. Eleganta şi bunul-gust sunt elementele necesare în viaţa de zi cu zi. Nu spune că nu ai bani suficienţi ca să fii la modă. Coco Chanel spunea că elita crează moda intr-o zi când nu are bani!

BALANŢĂ    E o zi bună pentru ca să faci bilanţul şi să vezi cât ai cheltuit luna aceasta. Se apropie cheltuielile de primăvară şi trebuie să ai rezerve! Sâmbătă, o veste bună urmată de o mică pierdere. Un obiect pe care-l găseşti, până la urmă. Ai mare nevoie de un sfat bun, de confirmarea unei atitudini aşa că… sună un prieten. Duminică nu trebuie sa forţezi lamurirea unor situatii, deoarece atuul pe care te bazezi, armonia empatică, nu te ajuta prea mult.  O persoană care te-a dezămăgit, sau evitat, în ultimul timp încercă în acest weekend să-şi răscumpere păcatele. Atenţie la datele primite, deoarece de multe ori reprezintă părerea celui în cauză şi nu o descriere cît mai apropiată de realitate. Duminică seara poți să primeşti o veste, care te poate bucura.

SCORPION  Nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. In jungla asta de beton ai luptat cu abilitate ca să ajungi unde eşti, intreabă-te daca eşti dispus “sa calci peste cadavre” ca să continui o traiectorie ascendenta. Sâmbătă – micile infumurari pe care le afisezi pot fi interpretate ca un succes pe care de fapt nu l-ai avut. Cineva, probabil din Fecioară sau Săgetător  încearcă să te ajute, să-ţi intre în graţii. Sâmbătă seara eşti invitat, se pare, la o petrecere veselă, poate la un nativ din Peşti, poate la petrecerea târzie de Dragobete. Duminica, zi de ordine şi curăţenie!

SAGETATOR   Sâmbătă plăcută, relaxantă cu familia sau prietenii. Relaţiile cu persoanele născute în semne de aer şi foc sunt în acest weekend armonioase, dar nu prea grozave cu cei nascuti in semne de apa si pamant. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici. Cercul tau de prieteni este destul de bun, nu te baga in cine ştie ce fiţe. Duminică nu uita că o anumia rutina se cere in profesie sau meserie si se numeste metoda, dar in dragoste trebuie sa aduci mereu ceva nou, ca sa-i intretii veşnic flacăra !

CAPRICORN    Eşti bine. Este urmare satisfacţiei de a respecta programul de sâmbătă. Mesajul stelelor, repetat de mai multe ori, ca să înţelegi mai bine, este să dai dovadă de tenacitate şi consistenţă. Horoscopul tau te sfatuieste sa ceri sfatul si sprijinul unui prieten experimentat, inainte ca ceilalti sa se prindă că nu stii să te descurci. Poate că este vorba de petrecerea de sâmbătă seara, sau de team building-ul de Dragobete de care esti responsabil, ceva de genul ăsta. În orice caz, distracţia este pe măsura dorinţei tale. Stelele fixe te avertizeaza sa-ti supraveghezi sănătatea şi regimul alimentar şi… trebuie să răreşti ţigarile!

VĂRSATOR    Eşti stabil afectiv, aşa că poţi lua decizia corectă. Şoapte pe înserat şi vremea ciudată te ajută să devii mai sentimental decât de obicei. Sâmbăta o poti folosi sa iei, in sfarsit, decizia aceea desteapta, curajoasa si dreapta, la care te gandesti de mai multa vreme. Nu tot ce este adevarat si drept trebuie, însă, spus in gura mare, trebuie sa dai dovada de mai multa diplomaţie şi tact in relatiile cu familia ta, cu anturajul tau. Sâmbătă seara sunt ceva petreceri la orizont, petreceri de Dragobete, trebuie numai să alegi. Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare. Pentru că în jungla asta de beton cine nu are un plan este devorat de monştrii!

PEŞTI    Azi eşti ca un peşte în apă, sau în acvariul în care îţi desfăşori programul obişnuit de sâmbătă. Distrează-te! Totuşi, mai schimbă din rutină, găseşte şi alte distracţii şi locuri plăcute. Trebuie să iei măsuri – planifică-ţi timpul în aşa fel încât să ai mai mult timp liber. Sigur că pare o contradicţie, weekend-ul este o perioadă de pauză, dar tu te gândeşti numai la bani. Simţul tău posesiv ţinut prea mult în frâu se răzbuna sâmbătă. Discutii aprinse cu cineva de la care vrei sa obtii ceva important. Reuşită, pentru că încăpăţânarea bate logica. Duminică trebuie să faci, neapărat, ceva care îţi place mult, poate să te duci la un concert, poate o prăjitură cu cafea scumpă, la o petrecere de ziua ta de naștere sau a unui cozodiacal, sau un întârziat Dragobete, sau pur şi simplu să stai relaxat în pat. 

rootstireaActualitate/EsentialHoroscop
Dragi lupi, padawani și hobbiți, vorbeam pe Skype, noaptea trecută, cu unul dintre finii mei din State, angajat în industria spațială. Știu că mă folosește și accept cu plăcere să-i spun punctul meu de vedere, poate îl ajută să aibă succes. Convorbirile noastre pleacă de la timp, familie, de...

Preluat de la EVZ