loading…

Un polițist din Mehedinți este cercetat disciplinar de superiori pentru că a participat la un miting de protest față de adoptarea OUG 13 de către Guvernul Grindeanu.

Polițistul, Radu Ghenciu, angajat în cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că atunci când a luat parte la protest se afla în timpul liber și nu înțelege de ce trebuie să fie cercetat.

“Am participat, pe data de 1 februarie, la o întrunire care nu avea sub nicio formă caracter politic, ci a fost vorba de o acțiune a cetățenilor față de aprobarea OUG 13. La șapte zile după aceea s-a dispus cercetarea mea. Pare-se că abuzul are loc și împotriva mea. E dreptul meu să particip în timpul liber la mitinguri, nu a fost miting politic”, a spus Radu Ghenciu, agent de poliție în cadrul Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Mehedinți afirmă că au primit o sesizare cu privire la participarea polițistului la protest și din acest motiv s-a dispus cercetarea lui.

“Inspectoratul a fost sesizat cu privire la aceste aspecte și s-a dispus efectuarea de verificări, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței încălcării vreunei norme interne de către persoana respectivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Mădălina Viziru.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/politist-cercetat-de-superiori-pentru-ca-a-participat-la-un-protest-impotriva-ordonantei-13-36358.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/politist-cercetat-de-superiori-pentru-ca-a-participat-la-un-protest-impotriva-ordonantei-13-36358-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv