„Există varianta să se transmită direct Parlamentului, printr-un proiect de lege al parlamentarilor, adică ea să fie asumată de coaliția majoritară. Deocamdată, nu am luat în discuție acest lucru, dar este foarte clar că trebuie mai mult timp pentru dezbaterea în Parlamentul României. Cert este că termenul de adoptare va trebui să fie 1 iulie”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu, după care a precizat că „dacă luăm exemplul autorităților publice locale, nu o să avem nicio primărie din România, sau niciun consiliu județean, care să aibă același nivel de salarizare. (…) Foarte multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat din cauza indemnizațiilor, care au fost incluse în salarii până acum, deși nicăieri în lume indemnizațiile nu sunt în același loc cu salariile, pentru că la indemnizație nu poți nici măcar să pui sporul de vechime, nu mai vorbesc de sporuri de fonduri europene și așa mai departe, iar atunci se ajungea în situația în care șeful instituției, ordonatorul principal de credite, care are și cea mai mare responsabilitate, nu avea cel mai mare salariu din instituție, fiind undeva pe la jumătate. În aceste condiții ne-am gândit că este foarte bine să separăm, exact cum se întâmplă și în alte țări, indemnizațiile de salarii și în al doilea rând ne-am gândit să mai introducem un criteriu, să legăm indemnizația de salariul mediu pe economie”.

Potrivit demnitarului, în cazul creșterii economice, se majorează și indemnizația demnitarilor, primarilor, viceprimarilor, președinților de consilii județene, vicepreședinților, iar dacă economia scade, le scade și lor indemnizația.

„Până la urmă sunt persoanele cele mai interesate de bunul mers al unei societăți, iar atunci trebuie să se reflecte și în salarizarea lor mersul societății”, a spus Vasilescu, care a specificat că se va utiliza salariul mediu pe economie și nu cel pe județ pentru că acesta trebuie să aibă o valoare unitară.

rootstireaActualitate/EsentialSocial
„Există varianta să se transmită direct Parlamentului, printr-un proiect de lege al parlamentarilor, adică ea să fie asumată de coaliția majoritară. Deocamdată, nu am luat în discuție acest lucru, dar este foarte clar că trebuie mai mult timp pentru dezbaterea în Parlamentul României. Cert este că termenul de adoptare...

Preluat de la EVZ